Numărul victimelor atacului de la Magdeburg ar putea crește. Avertismentul vine de la un oficial regional german. Cel puțin două persoane au fost ucise și 68 au fost rănite după ce o mașină a intrat cu viteză în mulțimea adunată la Târgul de Crăciun din orașul german, conform Mediafax.
Numărul persoanelor ucise ar putea crește, având în vedere că unele victime transportate la spital sunt în stare gravă, a spus Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia-Anhalt, potrivit Sky News.
Informațiile oficiale arată că 15 pacienți sunt în stare gravă.
„Este o catastrofă pentru orașul Magdeburg, pentru land și pentru Germania în general”, a spus Haseloff.
Cancelarul german Olaf Scholz urmează să ajungă sâmbătă în piața de Crăciun din Magdeburg. El va fi însoțit de ministrul de interne, Nancy Faeser.
Vineri, imediat după atac, Scholz a spus că gândurile sale sunt la victime și la familiile acestora.
„Suntem alături de ei și de locuitorii din Magdeburg. Mulțumirile mele sunt adresate salvatorilor în aceste momente”.
Poliția a arestat un bărbat de 50 de ani despre care spune că este un medic din Arabia Saudită.
El a venit pentru prima dată în Germania în 2006 și are rezidența permanentă, practicând medicina în Bernburg, la 40 de mile sud de Magdeburg, au spus oficialii germani.
Motivul atacului nu este cunoscut. O sursă saudită a declarat pentru Reuters că regatul a avertizat autoritățile germane despre suspect, deoarece acesta ar fi publicat opinii extremiste pe contul său personal X.