Arm s-a săturat să fie doar furnizorul de tehnologie pentru producătorii de cipuri, care fac în acest fel foarte mulţi bani, în vreme ce compania britanică are venituri modeste pentru această industrie.
CEO-ul Arm Rene Haas şi SoftBank Group, care deţine 90% din companie, pregătesc scumpirea tehnologiilor pe care le licenţiază către producătorii de cipuri cu până la 300%, conform surselor citate de Reuters.
Sunt şanse mari ca aceste scumpiri să se vadă în preţurile de vânzare ale smartphone-urilor şi ale celorlalte dispozitive bazate pe astfel de cipuri.
Tehnologiile Arm se află la baza cipurilor dezvoltate de companii precum Apple şi Qualcomm, acesta din urmă dezvoltând cipurile Snapdragon, prezente pe un mare număr de smartphone-uri.
În plus, compania britanică vrea să-şi dezvolte propriile cipuri şi să concureze chiar cu clienţii săi actuali.
Asta după ce, vreme de multe decade, Arm a fost o companie „low profile”, care a stat cuminte în spatele tehnologiilor pe care le-a licenţiat către producătorii de cipuri.
În anul fiscal 2024, Arm a avut venituri de 3,23 milioane de dolari, în vreme ce divizia de hardware a Apple (care foloseşte tehnologia Arm) a câştigat de 90 de ori mai mulţi bani.