APIA: Peste 109 milioane de euro au intrat în contul fermierilor în cadrul campaniei 2024

APIA: Peste 109 milioane de euro au intrat în contul fermierilor în cadrul campaniei 2024
📅 2024-10-21

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată un număr de 401.391 fermieri, cu o sumă totală de peste 172,86 milioane de euro (860,07 milioane de lei), în cadrul campaniei de plăţi în avans aferentă anului de cerere 2024, a anunţat, luni, APIA.

Până în prezent au intrat în contul a 280.792 de beneficiari suma de peste 109,30 milioane de euro, respectiv (543,84 milioane de lei).
În cadrul campaniei 2024, APIA acordă avansuri pentru intervenţiile din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în cuantum de 70% şi de 85% pentru intervenţiile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

Plata în avans a subvenţiilor europene pe suprafaţă a demarat pe 16 octombrie, iar avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va acorda este de 1,2 miliarde de euro, a anunţat recent ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Scandal monstru între FRR și CSN Arcul de Triumf: Federația de Rugby demontează acuzațiile directorului Radu Popa, 'fost condamnat penal'

Federaţia Română de Rugby respinge acuzele formulate de directorul CSN Arcul de Triumf, cu privire la datorii pentru anumite servicii. Citește mai departe...

Clément Lenglet s-a accidentat şi va lipsi mai multe săptămâni

Fundaşul francez al echipei Atlético Madrid, Clément Lenglet, a suferit două entorse la genunchiul şi glezna stângă, a anunţat clubul madrilen. Citește mai departe...

Oligarhul fugar Ilan Șor, scenariu demn de anii '50: 'Maia Sandu va începe să-i împuște pe cei indezirabili'

Dacă Maia Sandu va învinge în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, deja a doua zi, în numele Uniunii Europene, îi va băga în închisori și va împușca pe oricine nu-i place, a declarat, într-un comentariu pentru RIA - Novosti, liderul blocului de opoziție în Republica Citește mai dep...

Superliga - etapa a 13-a - rezultatele şi clasamentul

Meciurile etapei a 13-a a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni.RezultateVineri 18 octombrieFC Universitatea Cluj - ASC Oţelul Galaţi 2-0 (0-0), Cluj Arena - Cluj-NapocaAu marcat: Dan Nistor (61 - penalty), Mamadou Thiam (69). Citește mai departe...

Superliga: Rapid a surclasat-o pe Farul cu 5-0

Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal. Citește mai departe...

Ea este ispita care, contra cost, îți va prinde acum iubitul infidel: Cum acționează 'verificatoarea' de bărbați

Odată ce Savanna Harrison acceptă o „misiune”, ea poate merge până la a stabili întâlniri cu un partener pentru a-i dovedi infidelitatea. Citește mai departe...

Șeful din Siria al transferurilor de bani ale Hezbollah a fost ucis. Anunțul Israelului după atacul din Damasc

Autoritățile israeliene susțin că l-au ucis pe șeful din Siria al transferurilor de bani pentru Hezbollah. Acesta a fost eliminat în urma unei lovituri israeliene asupra capitalei siriene Damasc. În ultimele zile, israelienii au vizat resursele financiare ale Hezbollah. Citește mai departe...

Netflix anunță creșteri ale prețurilor: Profitul a scăzut drastic după taxarea separată a conturilor

Netflix a început să majoreze prețurile abonamentelor la nivel global, pe măsură ce profitul generat de restricționarea partajării parolelor încetinește, relatează Sky News.  Netflix a început să majoreze prețurile abonamentelor în unele teritorii. Citește mai departe...

Ucraina primește un nou ajutor din partea SUA / Ce asigurări îi dă șeful Pentagonului lui Zelenski înaintea alegerilor prezidențiale

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a fost primit de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său Rustem Umerov şi a anunţat un nou ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari destinat Kievului, relatează Euronews. Citește mai departe...

Scandalul de la Canotaj nu e unic: Un alt sportiv medaliat se plânge că e lăsat fără bani pentru primele altor angajați!

Scandalul de la Federația Română de Canotaj nu e unic! După ce în presă s-a aflat că prima primită de David Popovici a fost mai mică decât bonusurile primite de angajați la Federație, un alt scandal similar pușcă în Mureș. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.