Spaniolul Jordi Vinyals şi-a încheiat, marţi, etapa de antrenor la clubul Zhejiang FC, consolidându-se în poziţia tehnicianului străin cu cele mai multe meciuri conduse de pe banca tehnică în fotbalul chinez, cu un total de 269 de partide în decurs de şapte ani şi jumătate, informează EFE, citat de Agerpres.
"După aceşti patru ani, se încheie un ciclu, un ciclu foarte frumos, intens, cu multe bucurii", a spus Vinyals într-o înregistrare video difuzată pe contul oficial al clubului prin reţeaua Weibo, similarul reţelei X cenzurată în China, mulţumind în acelaşi timp jucătorilor şi fanilor pentru sprijinul acordat.
Vinyals a preluat echipa Zhejiang FC la data de 1 ianuarie 2021. În timpul mandatului său, el a condus-o la promovarea în Superliga Chinei (CSL), ajungând în finala Cupei Chinei în 2022 şi revenirea echipei în Liga Campionilor Asiei după 12 ani de absenţă, competiţie pe care a disputat-o în două sezoane consecutive.
În plus, echipa a obţinut două locuri trei consecutive în Superliga Chinei, cele mai bune clasări din istoria sa.
În total, antrenorul spaniol a condus 155 de meciuri pe banca lui Zhejiang FC, dintre care 94 în Superliga Chinei, 34 în Liga I, eşalonul secund din fotbalul chinez, 12 în Cupă, 13 în competiţiile continentale, dintre care şase în Liga Campionilor Asiei şi două meciuri din barajul de promovare care au readus echipa în elită.Înainte de a ajunge în China, Vinyals s-a format la echipele de tineret ale clubului FC Barcelona, a jucat în Prima Divizie la echipe precum Real Betis Sevilla şi Real Oviedo, antrenând şi echipele spaniole Barcelona B, Villarreal B, Gimnastic de Tarragona şi CD Castellon.