Garda de Mediu Satu Mare a aplicat, în 2024, amenzi în valoare de peste 670.000 de lei, fiind deschise şi cinci dosare penale, informează, joi, instituţia, pe pagina de Facebook.
"În anul 2024, numărul total de acţiuni de inspecţie şi control efectuate a fost de 1193 faţă de 1135 realizat anul trecut, deoarece au existat solicitări de inspecţie suplimentare, neplanificate, mai ales la punctul de trecere a frontierei de stat, Halmeu feroviar. Numărul de comisari cu care s-a realizat activitatea la nivel de judeţ a fost de 8 comisari. În cadrul acţiunilor de control planificate au fost realizate un număr de 187 controale, din care 161 în domeniul controlului poluării şi 26 controale în domeniul biodiversităţii", precizează Garda de Mediu.
Pentru deficienţele constatate s-au aplicat 134 de sancţiuni.
"Urmare a inspecţiilor desfăşurate în anul 2024 au fost constatate neconformităţi pentru care s-au impus măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 134 sancţiuni contravenţionale principale, în valoare de 671200 lei, precum şi 5 sancţiuni complementare, de desfiinţare a lucrărilor începute fără acte de reglementare şi readucerea la starea iniţială a terenului. S-au transmis organelor competente de cercetare penală 5 sesizări privind încălcări ale legislaţiei din domeniul protecţiei mediului", precizează sursa citată.
Totodată, instituţia a realizat 1006 inspecţii neplanificate, din care 52 în domeniul biodiversităţii şi 954 în domeniul controlului poluării. Cele mai multe inspecţii neplanificate au fost realizate la punctele de trecere a frontierei, la nivelul anului trecut, în judeţ fiind stabilite 3 puncte de trecere a frontierei pentru deşeuri şi produse second-hand: Petea - rutier cu UE, Halmeu - rutier şi feroviar cu Ucraina.