Alexandru Rafila, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii în noul Guvern, a declarat luni că obiectivele programului de guvernare al coaliţiei se referă la accesul la servicii medicale şi la dezvoltarea preponderent a serviciilor medicale de medicină de familie şi a celor ambulatorii.
"Provocările, şi în egală măsură ele reprezintă şi obiectivele programului de guvernare al actualei coaliţii, se referă la accesul la servicii medicale şi la dezvoltarea preponderent a serviciilor medicale de medicină de familie şi a celor ambulatorii. Investiţiile în spitale continuă într-un ritm accelerat, primele spitale vor fi gata la jumătatea anului 2025, din PNRR, ele vor fi continuate prin împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii şi bineînţeles va continua construcţia celor trei spitale regionale, care a început în urmă cu exact trei ani. Evident, finanţarea sistemului de sănătate rămâne o problemă care nu ţine doar de Ministerul Sănătăţii, însă ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă şi asigurările private şi care să ofere servicii complementare sau suplimentare, dar acest lucru într-un sistem de predictibilitate fiscală care să încurajeze dezvoltarea acestui tip de asigurări şi o competiţie echilibrată între sistemul public şi sistemul privat", a spus Rafila după audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, conform Agerpres.
El a adăugat că Ministerul Sănătăţii se preocupă, de asemenea, de politica medicamentului."Accesul la medicamente este esenţial, mai ales în condiţiile în care există criză generată de pandemie şi ulterior perpetuată, prin lungirea lanţurilor de distribuţie de materie primă. Europa face un mare efort, s-a constituit Alianţa pentru medicamentele critice şi România este o parte chiar foarte activă în această alianţă care să ducă la încurajarea dezvoltării producţiei în ţările din UE, inclusiv în România, şi încercăm să replicăm modelul de bună practică din Spania. Bineînţeles că programele de screening, de prevenţie în bolile cronice, inclusiv în cancer, sunt priorităţi. Lucrurile merg într-o direcţie, cred, bună. Uneori viteza sigur că ar putea să fie mai mare, dar depinde de resursa umană calificată, de cei care trebuie să lucreze să poată să ofere acest tip de servicii medicale preventive pacienţilor din România", a afirmat Rafila.