În mai puțin de 24 de ore de la preluarea primăriei, Adrian Niță, primarul PSD al municipiului Piatra-Neamț, a format o majoritate în jurul partidului său și l-a numit pe Cristian Sauciuc ca viceprimar.
Deși ar fi putut alege ambii viceprimari din rândul PSD, Niță a decis să împartă puterea, anunțând că cel de-al doilea viceprimar va fi desemnat dintr-un alt partid, reflectând votul pietrenilor și dorința de a colabora dincolo de liniile politice stricte.
„Deși avem cel mai mare număr de consilieri locali, sunt de părere că puterea trebuie împărțită și, așa cum am procedat și în cazul comisiilor, unde îmi doresc ca toate formațiunile politice să aibă câte un președinte de comisie, și în cazul viceprimarilor nu cred că ar fi normal, având în vedere actuala configurație a Consiliului Local, ca PSD să-i aibă pe amândoi viceprimarii. Putem colabora și sunt de părere că sunt suficienți oameni de calitate în Consiliul Local, în momentul de față, ca să putem forma o echipă pentru Piatra-Neamț și să nu mai gândim ca până acum, în cheie politică, actul administrativ”, a declarat primarul Adrian Niță.