Academia Română va semna, marţi, un acord de parteneriat ştiinţific cu Ambasada Franţei şi o convenţie de colaborare cu Institutul Francez din România.
Ceremonia de semnare va avea loc la Clubul Academicienilor, din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 10,30, cele două documente urmând a fi semnate de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, şi ambasadorul Franţei, Nicolas Warnery, respectiv directorul Institutului Francez, Julien Chiappone-Lucchesi, informează, luni, Academia Română.Ciclul de seminare în domeniul ştiinţelor umaniste şi sociale va fi asigurat de partea franceză prin Centre regional francophone d'etudes avancees en sciences humaines et sociales / Centrul regional francofon de studii avansate în ştiinţele umaniste (CEREFREA) şi presupune susţinerea acestor seminare la Academia Română sau în institutele de cercetare din sistemul academic, întâlniri ale conferenţiarilor francezi cu membri ai Academiei Române şi cu cercetători, vizite în laboratoarele de cercetare ale Academiei Române.
Programul de doctorat în cotutelă vizează favorizarea mobilităţii doctoranzilor, cu scopul de a dezvolta cooperarea ştiinţifică între echipe de cercetare franceze şi române. Bursele vor fi acordate doctoranzilor din România pentru a efectua stagii de cercetare în Franţa, în cadrul studiilor doctorale, sub conducerea unui profesor român şi a unui profesor francez.
Fiecare bursă va avea o durată totală de 12 luni, repartizate în cadrul unui program de trei ani, şi va fi finanţată în mod egal de cele două părţi semnatare.