AC Milan și Inter Milano analizează construirea unui nou stadion lângă San Siro

AC Milan și Inter Milano analizează construirea unui nou stadion lângă San Siro
📅 2024-10-22

Cluburile italiene AC Milan şi Inter Milano studiază posibilitatea construirii unui nou stadion, care să se situeze lângă actualul San Siro, pe care cluburile nu doresc să îl renoveze, a anunţat marţi municipalitatea din Milano.

Conducătorii celor două cluburi au fost primiţi, marţi, la Roma, de ministrul Culturii Alessandro Giuli şi de ministrul Sportului, Andrea Abodi, scrie news.ro.

La finalul acestei întâlniri la care a participat şi primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, municipalitatea a indicat într-un comunicat de presă că „scenariul construirii unui nou stadion (în districtul) San Siro a fost prezentat miniştrilor. Acest proiect prevede, de asemenea, dezvoltarea zonelor înconjurătoare, precum şi liniile directoare pentru refuncţionalizarea stadionului Giuseppe-Meazza”, scrie în comunicatul municipalităţii din Milano.

„Toate părţile implicate şi-au exprimat satisfacţia. În scurt timp, cluburile vor proceda la manifestarea formală a interesului, primul pas către depunerea autorizaţiei de construire”, se mai arată în comunicat.

Pentru a-şi spori veniturile comerciale, Inter Milano, campioana en-titre a Italiei, şi AC Milan au anunţat că doresc să părăsească stadionul „San Siro”, cunoscut sub numele „Giuseppe Meazza”. Cele două cluburi au respins luna trecută un proiect de renovare pentru San Siro prezentat de grupul de construcţii WeBuild, la cererea primăriei din Milano, proiect pe care l-au considerat prea scump.

Înaintea întâlnirii desfăşurate marţi, AC Milan şi Inter păreau să-şi dorească fiecare să-şi construiască propriile arene. AC Milan în San Donato Milanese, în suburbiile de sud-est a Milanului, iar Inter Milanoîn zona municipalităţilor Rozzano şi Assago, la sud de metropola lombardă.

În 2026, San Siro va găzdui ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina. De asemenea, urma să fie scena finalei Ligii Campionilor din 2027, dar din cauza incertitudinilor legate de viitorul său, UEFA i-a retras organizarea finalei, printr-o decizie anunţată pe 24 septembrie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Ciucă afirmă că Ciolacu face jocurile Moscovei: 'Dorința sa de a intra cu Simion în turul doi este și dorința Rusiei'

Nicolae Ciucă îi acuză pe principalii săi contracandidați că ar face jocurile Rusiei. Liderul PNL a vorbit, la România TV, despre ingerințele Rusiei în alegerile din Republica Moldova, ocazie cu care a declarat că „în momentul de față, trebuie să li se explice oamenilor că nu Citește mai dep...

Referendum pe 24 noiembrie. Nicușor Dan: 'E varianta ideală (...) Mi-aș dori să preiau metroul sau Elcen'

Primarul Capitalei Nicușor Dan a declarat marți, la Digi24, referendumul va avea loc pe data de 24 noiembrie. „E varianta ideală”, a explicat edilul, precizând că s-ar economisi bani de la bugetul local dacă organizarea referendumului ar avea loc pe aceeași infrastructură cu Citește mai depa...

VIDEO Nicolae Ciucă, scenariu care aruncă în aer scena politică: Ciolacu donează voturi pentru George Simion

Prezidențiabilul PNL, Nicolae Ciucă, susține că Marcel Ciolacu și cei de la PSD pregătesc o mare operațiune prin care să doneze voturi către George Simion, cu scopul de a-l aduce pe acesta în turul II.”E chiar mai mult de atât. Citește mai departe...

Corona Brașov eliminată din Liga Campionilor după o nouă înfrângere cu Olympiacos

Campioana la volei masculin Corona Braşov a fost învinsă şi marţi, în deplasare, de multipla campioană a Greciei, Olympiacos Pireu, scor 3-0, în manşa secundă din turul III al Ligii Campionilor. Corona a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, informează news.ro. Citește mai departe...

FIFA acuzată de favoritism după includerea lui Inter Miami în turneu

Inter Miami a primit un loc la Cupa Mondială a Cluburilor de anul viitor pentru câștigarea Supporters' Shield în Major League Soccer. Selecția echipelor de către FIFA a fost însă aspru criticată. Citește mai departe...

Cluj - Napoca dă o nouă lovitură de proporții pe piața imobiliară, după explozia uriașă a prețurilor apartamentelor

Cluj - Napoca devine un nou pol imobiliar. După ce aici prețurilor apartamentelor au sărit în aer, specialiștii în imobiliare anunță că un nou segment de profil ia amploare. Citește mai departe...

Mircea Geoană și-a updatat site-ul cu funcții pentru persoanele cu dizabilități

Mircea Geoană, candidat independent la Președinția României, este singurul candidat din România care are site-ul oficial cu funcții pentru persoanele cu dizabilitățiMircea Geoană a ridicat standardele campaniilor electorale din România încă din momentul lansării Angajamentului Citește mai de...

Se contruiește una dintre cele mai așteptate autostrăzi din sudul României: Va deveni punct nodal și leagă 3 autostrăzi

A fost transmisă la Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația de atribuire a contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar Autostrăzii București-Giurgiu, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu. Citește mai departe...

AOSR: Conferinţă dedicată Sarmizei Bilcescu Alimănişteanu - prima femeie din lume cu un doctorat în Drept

O conferinţă dedicată primei românce absolvente de Drept la Universitatea din Sorbona (Paris) şi prima femeie din lume cu un doctorat în Drept - Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu - va avea loc miercuri, la sediul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Citește mai departe...

Percheziţii de amploare, într-un dosar mamut de înşelăciune; prejudiciu de peste un milion de lei

Un număr de 50 de persoane au calitatea de suspect într-un dosar penal care vizează infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce, prin falsificarea a peste 150 de înscrisuri, au prejudiciat o persoană juridică cu suma de peste un milion de Citește mai dep...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.