Ciclistul olandez Mathieu van der Poel a obţinut a patra sa victorie în tot atâtea curse în această iarnă în Cupa Mondială de ciclocros, vineri, la Loenhout (Belgia), în ciuda intrării în competiţie a marelui său rival, belgianul Wout Van Aert, care a încheiat doar pe locul 4, relatează AFP.
Începând de duminică, van der Poel a înşirat succesele la Zonhoven, Mol şi Gavere, în absenţa lui van Aert, care a fost nevoit să înceapă mai târziu sezonul deoarece se refăcea după o boală.
Prezenţa lui van Aert nu l-a împiedicat pe van der Poel să domine autoritar cursa. Campionul mondial s-a desprins rapid pe terenul noroios de la Loenhout, în faţa unui numeros public belgian, obligat să constate încă o dată supremaţia vecinului său.
Van der Poel a fost cronometrat în ceva mai mult de 58 de minute, fiind mai rapid cu aproximativ 15 secunde decât belgienii Thibau Nys şi Laurens Sweeck şi cu 36 de secunde decât van Aert.
Olandezul în vârstă de 29 de ani intenţionează să participe la unsprezece curse înainte de încerca să câştige pentru a şaptea oară Campionatul Mondial, pe 2 februarie, în localitatea franceză Lievin (departamentul Pas-de-Calais).
Următoarea cursă la care va participa van der Poel se va desfăşura duminică, în oraşul francez Besancon, în Cupa Mondială de ciclocros.