A început postul Crăciunului. Care sunt zilele cu dezlegare la pește

A început postul Crăciunului. Care sunt zilele cu dezlegare la pește
📅 2024-11-15

Postul Crăciunului, care închipuieşte postul de 40 de zile pe care l-a ţinut Moise pe muntele Sinai pentru a primii Tablele Legii, a început vineri și va dura șase săptămâni. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv, conform Agerpres și crestinortodox.ro.

Ca fel de postire, Postul Naşterii Domnului este de asprime mijlocie (ca şi cel al Sfinţilor Apostoli).

Pe toată durata postului nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză, dar nici derivate ale acestora, cu excepția zileleor cu dezlegare la pește.

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul al IX-lea (orele 15.00-16.00) când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte afară de perioada dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru.

Dacă lunea, marţea sau joia cade serbarea unui sfânt cu doxologie mare se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea în acest caz se dezleagă la untdelemn şi vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri şi vineri praznicul unui sfânt cu priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie), ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin. Dezlegare la peşte se dă, de asemenea, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

În ce zile va fi dezlegare la pește în postul Crăciunului:

Care este semnificația postului Crăciunului

Postul Naşterii Domnului a fost orânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioşi spre întâmpinarea şi serbarea marelui praznic al Naşterii cu trup a Mântuitorului. El aduce aminte creştinilor de patriarhii şi drepţii din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post şi rugăciune, în aşteptarea şi nădejdea venirii lui Mesia - Izbăvitorul.

"Postul Naşterii Domnului sau Postul Crăciunului a fost instituit în sec. IV-V, deci mai târziu decât Postul Sfintelor Paşti. Este un post al pocăinţei, dar nu cu aceeaşi intensitate ca Postul Sfintelor Paşti. Nu există în el slujbe speciale cu metanii, nu există un canon de pocăinţă precum Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe care îl citim în Postul Sfintelor Paşti. Desigur, orice post ne cheamă la pocăinţă, însă Postul Crăciunului îmbină pocăinţa cu milostenia şi fapta bună, la care ne îndeamnă Evangheliile dinaintea şi din timpul acestui Post. Este un post de pregătire duhovnicească, de curăţire duhovnicească, ca să primim în noi, în peştera trupului nostru şi în ieslea sufletului nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume şi Se face om, pentru ca pe oameni să-i ridice la viaţa duhovnicească şi dumnezeiască. De aceea, în Catavasii se spune: 'Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!' Programul acestui post este concentrat în cuvintele citate acum, care provin dintr-o predică a Sfântului Grigorie Teologul. Ele au următorul înţeles: Hristos, Care coboară din Ceruri, vrea să coboare în sufletele noastre, să ne lumineze viaţa noastră şi să ne ridice pe noi la viaţa duhovnicească sau cerească", spune Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Cuvânt despre Postul Naşterii Domnului.

Ca vechime, cele dintâi menţiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit postul din luna a zecea.

Dar la început, creştinii nu posteau toţi în acelaşi fel şi acelaşi număr de zile. Aşa, de exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul Local din Constantinopol, ţinut în anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea se lasă sec cu o zi mai înainte.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Christmas Story Fair to kick off on Friday at Comic Opera for Children in Bucharest

The ninth edition of the Christmas Story Fair starts on Friday at the Comic Opera for Children (OCC), in Bucharest, informs Agerpres. Citește mai departe...

Florenţa adoptă noi măsuri: Interzicerea cutiilor de chei şi difuzoarelor pentru combaterea turismului în exces

Oraşul istoric italian Florenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv, introducând măsuri care includ interzicerea cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt şi a difuzoarelor pentru ghizi, pe fondul plângerilor conform cărora creşterea Citește mai...

De ce tac serviciile secrete din România în cazul lui George Simion? Mihai Fifor vine cu explicații și sare în apărarea lui Marcel Ciolacu

Mihai Fifor, candidat PSD la parlamentare și fost ministru al Apărării și al Afacerilor Interne, a explicat joi seară, la B1 Tv, că un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu, luându-i astfel apărarea lui Marcel Ciolacu în scandalul „George Simion Citește ma...

SUA resping acuzaţiile aduse de un comitet ONU privind metodele de război folosite de Israel în Gaza

Statele Unite au denunţat joi concluziile unui comitet special al ONU potrivit cărora metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid", calificându-le "nefondate", relatează AFP. Citește mai departe...

Preliminariile Cupei Mondiale - Parguay produce marea surpriză

Selecţionata Argentinei, campioana mondială en titre, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 2-1, de selecţionata Paraguayului, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale ediţia 2026, disputată joi seara, notează Agerpres. Citește mai departe...

Guvernul a suplimentat cu peste 100 de milioane de lei bugetul ANSVSA

Guvernul a suplimentat joi cu peste 100 de milioane de lei bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, cu scopul sprijinirii fermierilor afectați de pesta micilor rumegătoare și de cea porcină, relatează Radio România Actualități. Citește mai d...

Cutremur puternic în Papua-Indonezia: Risc de producere a unui tsunami

Un cutremur mare s-a produs vineri în zona Papua-Indonezia. Acesta a avut magnitudinea de cel puțin 6,5. Autoritățile au anunțat că nu există riscul producerii unui tsunami, informează Mediafax. Citește mai departe...

Proiectul care pune Serbia în centrul unei uriașe bătălii geopolitice

Protestele împotriva proiectu­lui de 2,7 miliarde de dolari dezvoltat de gigantul britanico-australian Rio Tinto în Serbia în domeniul extracţiei de litiu au fost reluate în forţă în ultimele zile, potrivit Reuters, citat de Ziarul Financiar. Citește mai departe...

Incidente la partida Franța-Israel - Imnul Israelului a fost fluierat de spectatori

Unii dintre spectatorii care au asistat la meciul din Liga Națiunilor dintre Franța și Israel, disputat joi seara la Paris, au fluierat și huiduit în timp ce era imnul israelian, scrie BBC, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Tragedia de la SJU Târgu Jiu: Guvernul permite 'în situații care pun în pericol iminent viața' ca pacienții sub 18 ani să fie operați de orice medic

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență care introduce, la propunerea Ministerului Sănătății, prevederea ca pacienții cu vârsta de până la 18 ani să poată fi tratați și de medici care nu sunt pediatri. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.