Și-a anunțat retragerea din tenis? Simona Halep, discurs emoționant după eliminarea suferită la Transylvania Open (LIVE pe VOYO și PRO Arena) | Sport.ro

Și-a anunțat retragerea din tenis? Simona Halep, discurs emoționant după eliminarea suferită la Transylvania Open (LIVE
📅 2025-02-04

Simona Halep a oferit un interviu după înfrângerea suferită în fața Luciei Bronzetti, scor 6-1, 6-1, în runda inaugurală a Openului Transilvaniei.

Simona Halep, anunț despre retragerea din tenis, la Cluj-Napoca

Când a fost întrebată de Raluca Olaru dacă ar avea ceva să transmită publicului clujean, Simona Halep a replicat: „Nu știu dacă cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat și întotdeauna am fost realistă cu mine.

Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde am fost. E foarte greu să ajung acolo și știu cât de greu e,” a declarat Simona Halep.

„Este viață și după tenis. Sunt o persoană foarte împlinită, din punct de vedere sportiv.”

„De aceea, am vrut să vin astăzi la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau „la revedere” pe terenul de tenis. Chiar dacă prestația mea nu a fost foarte bună, am jucat din tot sufletul.

Mă bucur mult că ați venit. Cine știe dacă mă voi mai întoarce, dar, pentru moment, e ultima dată când am jucat aici. Nu vreau să plâng. Am fost număr unu mondial. Am câștigat Grand Slam-uri. Viața merge înainte. Este viață și după tenis. O să joc tenis în continuare, dar, ca să fiu competitivă, necesită mult mai mult, iar în momentul ăsta nu se mai poate,” a completat Simona Halep.

Ce a spus Simona Halep imediat după meciul pierdut în fața Luciei Bronzetti

„E puțin greu să vorbesc. În primul rând, vreau să vă mulțumesc. Pot să spun că acest teren este casa mea. În România, mă simt cel mai bine aici. Mereu am avut parte de multă dragoste.

Au fost multe meciuri pe care le-am jucat cu tot sufletul. Multe le-am câștigat, au fost și meciuri pierdute, dar energia voastră mi-a umplut sufletul.

S-a și văzut astăzi, că abia respiram pe teren. E o emoție aparte și vreau să vă mulțumesc,” a declarat Simona Halep, imediat după încheierea duelului.

„Din punct de vedere, sunt o persoană foarte împlinită. Ceea ce am realizat în tenis, nici măcar nu visam, când eram copil,” a adăugat Simona Halep.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Imagini rare: Simona Halep, îmbrățișată de Sorana Cîrstea după ultimul meci al carierei la Cluj

Jaqueline Cristian, Raluca Olaru, Horia Tecău și Sorana Cîrstea au îmbrățișat-o pe Simona Halep, după ultimul meci al carierei jucat la Cluj-Napoca.

Americanii au reacționat imediat după înfrângerea Simonei Halep

Lucia Bronzetti a învins-o marți seară pe Simona Halep.

Și-a anunțat retragerea din tenis? Simona Halep, discurs emoționant după eliminarea suferită la Transylvania Open (LIVE pe VOYO și PRO Arena)

Simona Halep, declarație interpretabilă cu privire la momentul retragerii definitive din tenis.

Șumudică, dezlănțuit la conferință: "La limita infarctului, noroc că stau bine cu pipota! O echipă care să domine Slobozia în halul ăsta?!"

Marius Șumudică, antrenorul celor de la Rapid, a comentat victoria in-extremis a giuleștenilor contra Unirii Slobozia, scor 2-1, în runda cu numărul 25 din Superliga.

Marius Șumudică a explicat de ce a renunțat la geaca norocoasă de 1.790 de euro: ”Care e problema? Da, depășesc un Logan!”

Rapid s-a impus cu 2-1 în fața Unirii Slobozia, după un gol marcat în prelungiri de Alex Dobre.

Ce a avut de zis Adi Mihalcea după eșecul cu Rapid

Rapid - Unirea Slobozia s-a încheiat 2-1.

Simona Halep, eliminată în primul tur la Transylvania Open 2025. Halep - Bronzetti 1-6, 1-6 (LIVE pe VOYO și PRO Arena)

Simona Halep a pierdut scor 6-1, 6-1 în fața Luciei Bronzetti (72 WTA), în primul tur la Transylvania Open 2025.

Eduard Florescu a semnat! Unde va evolua fotbalistul

Fotbalistul pleacă de la FC Botoșani în această iarnă.

„Asta încerc, dar nu pot!” Simona Halep, moment memorabil pe teren, la Transylvania Open 2025 (LIVE pe VOYO și PRO Arena)

Simona Halep, amuzată de propriile limitări arătate în runda inaugurală a Openului Transilvaniei 2025.

Gigi Becali explică de ce l-a transferat pe Koljic la FCSB: "Mi-a zis că e bun fotbalist"

FCSB l-a transferat pe Elvir Koljic (29 de ani), atacantul bosniac de la Universitatea Craiova. Gigi Becali a confirmat mutarea în cursul zilei de marți.

Good News

Only good and positive news.