Mijlocașul român s-a accidentat în derby-ul cu Celtic de weekendul trecut și nu va mai putea evolua în ultimele trei partide ale sezonului, ratând astfel un posibil adio emoționant pe Ibrox.
În contextul în care contractul său expiră în vară, iar o nouă înțelegere nu este pe masă, presa scoțiană anunță că o mutare în Bundesliga este cel mai probabil scenariu pentru internaționalul român.
"El nu va juca împotriva lui Aberdeen, Dundee Utd și Hearts, în timp ce «Gers» trag cortina peste o campanie sub așteptări - și se crede că o mutare în Bundesliga este cel mai probabil deznodământ pentru un jucător care este la final de contract în această vară", notează jurnaliștii de al TheScottishSun, adăugând că totul depinde și de capacitatea lui Ianis Hagi de a-și recăpăta forma fizică după accidentare.
Informațiile privind interesul din Bundesliga au fost confirmate și de fostul internațional român Adrian Ilie, care a menționat că agentul lui Ianis Hagi poartă discuții cu mai multe cluburi, printre care Hoffenheim și Borussia Monchengladbach, ambele atrase de posibilitatea de a-l aduce gratis pe mijlocașul român.
Deși Ianis Hagi a negat luna trecută că și-ar dori să plece de la Rangers, catalogând informațiile apărute în presă drept "fake news!" , lipsa unei noi oferte și accidentarea recentă par să fi pecetluit soarta sa pe Ibrox.
Transferat pentru 4 milioane de lire sterline de la Genk, Hagi se va alătura probabil listei jucătorilor importanți, precum Alfredo Morelos, Ryan Kent, John Lundstram și Borna Barisic, care au părăsit sau vor părăsi clubul gratis la finalul contractelor.