Sub comanda lui Costel Gâlcă, echipa din Bănie a decis să renunțe la tradiționalul cantonament din Turcia, optând să rămână în țară, în baza de pregătire „Ilie Balaci” din Lunca Jiului.
„Juveții” vor reveni la antrenamente vineri, 3 ianuarie, într-o atmosferă familiară. Costel Gâlcă, antrenorul principal al Universității Craiova, a considerat că pregătirea pe plan local este soluția optimă pentru echipă, mizând pe condițiile excelente oferite de baza de pregătire „Ilie Balaci”.
Anunțul a fost făcut oficial pe pagina de Facebook a clubului, unde oltenii au transmis un mesaj de mobilizare pentru fani și jucători:
„Gata vacanța, urmează reunirea! Știința strigă adunarea vineri în Baza de Pregătire ‘Ilie Balaci’, antrenamentele pentru partea a doua a sezonului urmând a avea loc pe plan local. Programul meciurilor amicale va fi anunțat ulterior. Forza Știința!”
În timpul cantonamentului, echipa va desfășura sesiuni de pregătire zilnice, concentrându-se pe îmbunătățirea formei fizice și a coeziunii tactice. În plus, Universitatea Craiova plănuiește disputarea a două partide amicale, detaliile urmând să fie comunicate în zilele următoare.