Iftime și Becali au realizat numeroase afaceri în ultimii ani. Printre jucătorii cumpărați de FCSB de la FC Botoșani s-au numărat Olimpiu Moruțan, Denis Haruț, Răzvan Oaidă, Mihai Roman, Cătălin Golofca, Joyskim Dawa, Aristidis Soiledis sau Malcom Edjouma.
Următorul jucător vândut de FC Botoșani la FCSB ar putea fi Michael Pavlovic (23 de ani), fundașul stânga sloven al formației din Moldova. Propunerea este făcută chiar de Valeriu Iftime.
Finanțatorul de la FC Botoșani a explicat și de ce este îi este imposibil să transfere în această iarnă jucători intrați pe lista neagră la FCSB, cum ar fi Luis Phelipe, William Baeten sau Daniel Popa.
"Am vorbit dacă aș putea să îi aduc pe Baeten și pe Luis Phelipe. De Luis Phelipe vorbisem de mai multă vreme, dar de Baeten nu știam, am aflat anul ăsta. Recunosc că am avut discuții cu domnul Becali despre alte lucruri, printre care și Baeten. Aș fi avut o ofertă cumva convenabilă să-l iau pe Baeten, numai că mă încurcam pentru că la mijlocul terenului am mulți jucători și nu am valori de vândut. În al doilea rând, are un salariu foarte mare. Când vine un jucător care are dublul salariului unui alt jucător de la mijlocul terenului poate să apară o ruptură și m-am oprit.
Panțîru? Nu. Îl am pe Pavlovic fundaș stânga și îi spun domnului Becali în direct. O să-l vadă la final de campionat și o să aibă nevoie de el. Face 24 de ani, e excepțional și joacă pentru naționala Sloveniei. Dacă tot am propuneri din partea FCSB-ului, mai propun și eu ceva.
Eu l-am vrut pe vârful de atac, Popa. L-aș fi luat cu mult drag, dar Popa cred că pleacă în altă parte. Chiar dacă vrea copilul la mine... eu am vrut să-l iau și pe Haruț multă vreme. E un copil excepțional, numai că tot așa, avea un salariu mare la FCSB și nu puteam să compensez", a spus Valeriu Iftime, la Digisport.
Michael Pavlovic va împlini 24 de ani în luna iunie și are patru meciuri la naționala U21 a Sloveniei. Născut în Novo Mestoc, fundașul stânga a crescut la NK Olimpija Ljubljana, iar în perioada 2022-2024 a jucat la altă echipă din țara natală, FC Koper.
Pavlovic, câștigător al Cupei Sloveniei cu Olimpija Ljubljana, în 2021, a fost transferat gratis de FC Botoșani în vara anului trecut. Fotbalistul cotat de Transfermarkt la 300.000 de euro a strâns 14 meciuri în acest sezon.
Pe postul de fundaș stânga, FCSB îi are acum pe Risto Radunovic, David Kiki și Ionuț Panțîru. Ultimul ar putea pleca de la echipă încă din această iarnă, conform unui anunț făcut recent de Gigi Becali.