Giuleștenii erau calificați chiar și înainte de acest meci, dar acum vor merge în fazele eliminatorii de pe locul doi, unde vor întâlni surpriza Metalul Buzău.
Marius Șumudică (53 de ani), antrenorul giuleștenilor, se gândește acum la derby-ul de duminică, pe care Rapid îl va disputa pe Arena Națională în compania rivalei Dinamo.
Cele două echipe au încercat să ajungă la un acord pentru ca Rapid să primească o peluză întreagă, adică peste 8.000 de bilete, dar giuleștenii nu au acceptat condițiile impuse de rivalii din ”Ștefan cel Mare”.
Cu trei zile înainte de meciul direct, Marius Șumudică încinge spiritele și trimite o ”săgeată” către cei de la Dinamo. Antrenorul crede că, în cazul în care rapidiștii ar fi primit o peluză întreagă, aceștia ar fi dominat fundalul sonor.
”Ne gândim la meciul de duminică, pe Arena Națională, în deplasare. Vor fi mai mulți fani ai lor, sper să vină și ai noștri. O peluză a fanilor rapidiști... cum cei de la FCSB au înțeles, au ajuns la un acord și există respect cu biletele, cred că așa ar trebui și cu Dinamo. Cred că dacă ne-ar da 8.000, erau dominați și că de asta nu acceptă.
Dinamo e o echipă foarte bună, dar în momentul de față mai sunt 30 de puncte în joc. Am 28 de puncte, mai sunt 30, trebuie să facem 16, atunci vom fi în play-off. Orice punct e important, la sfârșit se numără bobocii, cum se zice”, a spus Marius Șumudică.
Dinamo trece prin cel mai bun moment din acest sezon. Este neînvinsă de două luni și este pe locul doi, cu 35 de puncte, la un punct distanță de liderul Universitatea Cluj.
De partea cealaltă, Rapid a profitat în ultima etapă de pașii greșiți făcuți de Sepsi și Petrolul, două dintre contracandidatele la play-off, și s-a apropiat la doar un punct de ”top 6”. Cu o victorie în derby-ul de pe Arena Națională, giuleștenii pot încheia anul 2024 pe loc de play-off.