Rapid s-a impus în primul meci disputat în acest an în Superliga, scor 2-1 cu Poli Iași, însă nu e deloc liniște la clubul din Giulești.
Potrivit informațiilor, rapidiștii ar fi împărțiți în două tabere: unii ar fi apropiați ai lui Dan Șucu, ceilalți ar fi protejați de Victor Angelescu.
În acest context, Marian Iancu, fostul finanțator al clubului Poli Timișoara, a susținut că președintele Viorel Moldovan este principalul vinovat pentru „haosul” de la club.
"Viorel Moldovan ar fi mai util pe teren, ca atacant. Chiar cred că este frustrant pentru Moldovan și Șumudică să aibă o echipă fără atacanți. Tot haosul din ultima perioadă este vina președintelui. Președintele trebuie să se ocupe de tot. În primul rând, ce cauți în Dubai? Cine merge în pregătirea de iarnă în Dubai?
Ora exactă în administrația unui club o dă președintele, nu patronul care nu are timp de toate aceste detalii. Trebuie să fie un președinte cunoscător de fotbal, de regulamente. Când ai un președinte care se califică la locul de muncă…
Vedem cine sunt președinți la Cluj, la FCSB, la toate echipele importante. Ceea ce se întamplă la Rapid e premieră. Ideea lui Dan Șucu să-i aibă pe toți tineri. Președinte, manageri, directori sportivi… Se vede asta în fiecare zi. Ce să cauți la Dubai în cantonament?! Pe vremuri cea mai mare nenorocire era când găseai pe acolo echipe asiatice, fugeam de ei, au alt fotbal, nu te pregatesc deloc", a aspus Marian Iancu la Radio Gold FM.
Rapid are două victorii şi un egal în ultimele trei etape. După prima etapă a anului 2025, Rapid a urcat pe locul șase în clasamentul Superligii.