Fundașul dreapta se afla la CFR Cluj din iulie 2023. Cotat la 800.000 de euro de site-urile de specialitate, Vasile Mogoș a prins 38 de minute la EURO 2024 alături de România.
Fotbalistul a bifat în actuala stagiune 15 apariții în SuperLiga, unde și-a trecut în cont o singură pasă decisivă. În preliminariile Conference League a jucat de șase ori, iar în Cupa României, o singură dată.
Cristi Balaj a anunțat că fundașul încă se pregătește alături de gruparea ardeleană, deoarece nu a acceptat, până acum, nici una dintre ofertele pe care le-a primit.
"Încă nu și-a găsit echipă. Noi ne-am exprimat dorința ca să plece. Atât timp cât nu își găsește echipă este jucătorul nostru.
Se pregătește, face antrenamente, dar încercăm să găsim soluții în ceea ce îl privește. A avut oferte, dar trebuie să le și accepte. Deocamdată este jucătorul nostru", a declarat președintele de la CFR Cluj, potrivit Fanatik.
Florin Prunea, fost internațional român, a mărturisit că la CFR Cluj există diverse divergențe în vestiar. De altfel, Prunea e convins că s-a întâmplat o neregulă între Mogoș și conducerea din Ardeal, mai ales că anunțul lui Varga privind rezilierea fotbalistului a venit abrupt.
”Acolo sunt mai mult probleme de vestiar decât de teren. Chiar și din afara vestiarului, din ce am auzit. Au fost niște probleme. E o ruptură prea abruptă, e clar că s-a întâmplat ceva”, a spus Florin Prunea, potrivit digisport.