Universitatea Craiova ocupă locul 5 în clasament cu 39 de puncte obținute după 24 de etape. Rădoi și-a făcut deja debutul pe banca oltenilor: duminică, trupa din Bănie a învins-o cu 4-1 pe Poli Iași.
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a vorbit despre revenirea lui Rădoi pe banca tehnică. Antrenorul i-a mai dirijat pe olteni în perioada august 2022 - decembrie 2022, când a strâns 20 de apariții la cârma acestora.
Afaceristul a evidențiat că Rădoi rezonează cu spiritul oltenesc, fiind și unul dintre motivele pentru care l-a vrut pe banca Universității Craiova.
”Mirel Rădoi crede în filosofia lui, în ce antrenează și vedem dacă timpul va fi în favoarea noastră. Mirel are nevoie de timp ca să își impună ideile lui despre fotbal. Nu știm cum va lucra timpul pentru el, dacă va putea repede sau va avea nevoie de timp.
Aveam deja un contract negociat cu ani în spate, a fost pur și simplu un copy-paste și mergem înainte. Universitatea Craiova știa cine e Mirel Rădoi, ce are nevoie, și Mirel Rădoi știa ce a găsit la Universitatea Craiova în trecut, ce a lăsat în spate, și în cele câteva ore de discuții pe care le-am avut, după ce am încheiat cu Costel, pașii au fost făcuți în față și în spate.
Nu trebuie să reușesc eu (n.r. să aibă o colaborare de lungă durată cu antrenorii), trebuie antrenorii să reușească, să vedem ce durată au avut mandatele lor înainte să vina la Craiova. Uitați-vă la domnul Sorin Cârțu, a avut cel mai longeviv mandat, Gigi Mulțescu, Devis Mangia, uitați-vă și la ceilalți antrenori, și atunci putem compara mere cu mere și pere cu pere.
Nu poți să înțelegi Oltenia dacă nu ai trăit aici, dacă nu ai rezonat cu zona. Sudul trăiește diferit, iubește, urăște, trăiește diferit, și sunt oameni care nu înțeleg, se uită și analizează Universitatea Craiova din perspectiva a ceea ce trăiesc ei, fără să aibă habar de această zonă. Deci, da, pe scurt, pe Mirel îl ajută”, a spus Mihai Rotaru, potrivit gsp.