Marius Măldărășanu (50 de ani) e cel mai vehiculat nume, la ora actuală, pentru a ajunge pe banca Rapidului din sezonul viitor.
Vorbim despre o alegere firească, având în vedere trecutul său, ca jucător, la formația giuleșteană, dar mai ales CV-ul său de antrenor, de când s-a apucat de această meserie. Pentru că, așa cum era și ca fotbalist, „Măldă“ e genul de om care tace și face. Fără a fi un personaj zgomotos, fără să fie „abonat“ la apariții mediatice, Măldărășanu a făcut o treabă excelentă, la Hermannstadt.
Tehnicianul de 50 de ani tocmai a dus formația sibiană, în finala Cupei României, dar un amănunt important a trecut neobservat după această performanță. Concret, Hermannstadt se pregătește de meciul pentru trofeu, în finala programată pentru 14 mai – cel mai probabil, la Arad – la capătul unui sezon în care Măldărășanu a fost pe punctul de a fi demis!
Puțini își mai amintesc acum, însă Hermannstadt, prima finalistă a Cupei României din acest sezon, a avut un debut ratat, în actuala stagiune.
În primele patru etape din campionat, sibinenii n-au bătut pe nimeni, înregistrând două remize și două înfrângeri. Abia apoi a venit o serie mai bună, cu patru victorii în cinci partide. A urmat însă încă o cădere, de această dată una teribilă!
Între 16 septembrie și 9 noiembrie, deci aproape două luni, echipa pregătită de Măldărășanu a fost ciuca bătăilor: 9 meciuri, 1 victorie, 2 egaluri, 6 înfrângeri!
După acest parcurs îngrozitor, „Măldă“ a fost la un pas de a fi dat afară. În căutarea producerii „șocului“ la echipă, șefii sibienilor au luat în calcul despărțirea de antrenorul de 50 de ani. Care a „supraviețuit“, aproape miraculos, pentru ce se întâmplă în fotbalul nostru, în cazul antrenorilor!
Rămas în funcție și lăsat să-și facă treaba, Măldărășanu a răsplătit încrederea primită. Cu rezultate din ce în ce mai bune. Calificarea în finala cupei vine acum, după ce, în timpul sezonului regulat, fostul rapidist a fost chiar aproape de a-și duce echipa în play-off. A ratat, finalmente, acest obiectiv, terminând pe 8.
Chiar și așa, rămâne performanța remarcabilă a lui Măldărășanu, care a avut capacitatea de a transforma un sezon ce părea a fi unul ratat într-unul care poate aduce un trofeu în vitrina clubului.
Până să ajungă, la Hermannstadt, Marius Măldărășanu a pregătit, ca antrenor, Astra Giurgiu (iulie – septembrie 2018) și Metaloglobus (iunie 2019 – mai 2020).