Duelul de luni seară le-a reamintit italienilor de la ParmaLive de confruntările dificile pe care le-a avut cu "Bătrâna Doamnă" în cariera sa de fotbalist. Bilanțul fostului internațional român împotriva torinezilor este unul net negativ.
În cele 11 partide disputate ca jucător împotriva lui Juventus, Chivu a reușit să obțină victoria doar de două ori. Ambele succese au venit pe vremea când evolua la AS Roma. Prima victorie a fost una memorabilă, un 4-0 categoric pe Stadio Olimpico în sezonul 2003/04. Al doilea succes a fost înregistrat în Cupa Italiei, în turul sferturilor de finală din sezonul 2005/06, când Roma s-a impus cu 3-2 chiar pe terenul lui Juventus.
În rest, palmaresul lui Chivu contra "bianconerilor" este completat de 4 rezultate de egalitate și 5 înfrângeri. Fostul fundaș a reușit să și marcheze o dată împotriva lui Juventus, chiar la primul său duel cu torinezii, în același sezon 2003/04, într-un meci încheiat la egalitate, scor 2-2. Golul său a restabilit atunci egalitatea la 1-1.
Acum, aflat la prima confruntare cu Juventus din postura de antrenor, Cristi Chivu speră să schimbe aceste cifre și să le ofere fanilor Parmei, dar și lui însuși, o victorie de neuitat pe stadionul "Ennio Tardini".
Parma întâlnește Juventus, luni, de la ora 21:45, în etapa cu numărul 33 din Serie A. Parma ocupă locul 16 în clasament, cu 28 de puncte, cu patru mai multe decât Venezia, ocupanta locului 18, primul care duce în liga secundă.