În finala competiției, sibienii antrenați de Marius Măldărășanu se vor duela cu câștigătoarea parrtidei dintre CFR Cluj și Farul Constanța.
Silviu Balaure s-a arătat extrem de bucuros după calificarea lui Hermannstadt în ultimul act al Cupei României. Fotbalistul sibienilor se așteaptă chiar la un succes în finala competiției, indiferent de echipa pe care Hermannstadt o va întâlni.
”Ne bucurăm că am ajuns în finală, acum trebuie să o și câștigăm. Eu cred că am meritat să câștigăm, pentru că am făcut un joc foarte bun, nu au avut spații, nu au avut ocaziii, poate un șut-două, dar peste poartă. Nu am văzut golul lui Burmaz, eram la vestiar, am ieșit la golul nostru.
Am văzut doi jucători la careu, ne-a spus Mister să venim cu multe centrări, asta am făcut și a venit golul. Suntem o echipă omogenă, asta se vede și pe teren. A fost și stadionul plin, așteptăm suporterii în număr cât mai mare, avem nevoie de ei să câștigăm play-out-ul și Cupa.
Trebuie să ne pregătim pentru meciul cu UTA, avem nevoie de cele trei puncte. Ne vom bucura doar în această seară, iar de mâine o luăm de la capăt.
Nu contează cu cine vom juca finala, atât timp cât ne facem jocul nostru, putem să câștigăm fără probleme”, a spus Silviu Balaure după meci.