Infomații dezvăluite recent presei au arătat că acesta le trimitea mesaje scrise chiar și din vestiarul echipei, anunțându-i câte minute va sta pe teren și ce evoluție va avea, înainte să simuleze că e accidentat și să ceară schimbare.
"Pariați sume mari pe evoluția mea negativă. O să joc primele 2-3 minute și apoi o să fiu schimbat pentru că o să mă plâng că accidentarea la ochi a recidivat", le transmitea sportivul asociaților săi, cu câteva ore înainte de meciul Raptor - Clippers (26 ianuarie 2024).
Cu ocazia acestui meci, un conspirator a pariat 29.382 dolari, altul a pus în joc 3.700 de dolari, iar Shane Hennen, un asociat arestat ulterior, îl anunța pe Porter că a pariat în numele său și scăpase de datorii, fiind pe plus cu 1.114 dolari.
Casele de pariuri și poliția s-au sesizat după meciul contra lui Sacramento Kings (20 martie 2024), când un individ a pariat online 80.000 de dolari, cu posibilitatea de a câştiga 1.1 milioane de dolari, mizând că Porter va avea o performanţă inferioară în meci ("unders").
Natura precisă a pariului şi acţiunile jucătorului au făcut ca pariul să fie îngheţat şi suma câștigată să nu fie plătită. La jumătatea lunii aprilie 2024, investigația a concluzionat vinovăția acestuia și NBA a decis suspendarea pe viață din orice activitate a sa.
Jontay Porter (25 de ani) s-a format la Father Tolton High School (Columbia, Missouri), Nathan Hale High School (Seattle, Washington) și Missouri Tigers (University of Missouri). Nu a fost ales la NBA Draft 2019, echipele fiind îngrijorate în privința recuperării sale după o operație la genunchi. A semnat direct cu Memphis Grizzlies (2020), dar a jucat doar 11 meciuri, fiind tirmis la Memphis Hustle (2021), echipa afiliată din NBA G League.
A mai fost legitimat la Wisconsin Herd (2022-2023 / echipa afiliată lui Milwaukee Bucks în NBA G League), Motor City Cruise (2023 / echipa afiliată lui Detroit Pistons în NBA G League), Toronto Raptors (2022-2023) și Raptors 905 (2022-2023 / echipa afiliată lui Toronto Raptors în NBA G League).
Jontay Porter este fratele lui Michael Porter Jr. (26 de ani), campion în NBA cu Denver Nuggets (2023). Alți doi frați mai mari, Bri și Cierra, s-au retras din sport, după accidentări grave la genunchi.
Are și doi frați mai mici. Coban Porter a evoluat în campionatul colegiilor pentru University of Denver, iar Jevon Porter a fost legitimat la Pepperdine University și joacă acum la Loyola Marymount University. Cei doi au fost arestați pentru conducerea sub influența alcoolului, iar primul a primit o sentință de opt ani de închisoare pentru provocarea unui accident în care a murit un alt șofer, Katharina Rothman, și a fost rănit pasagerului, Jason Blanch.
Foto - Getty Images