Primarul din Targu Mures, mituit cu opere de arta. Acuzatii grave aduse de DNA pe numele lui Soos Zoltan

Primarul din Targu Mures, mituit cu opere de arta. Acuzatii grave aduse de DNA pe numele lui Soos Zoltan
📅 2025-01-24

"În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 de lei (echivalentul sumei de circa 200.000 de euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective. Contractele au ca obiect lucrări de intervenţii şi reparaţii străzi, trotuare, parcări şi lucrări edilitare (apa-canal), precum şi amenajări infrastructură", a arătat Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, la data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, "inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparţinând unei asociaţii controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 de lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea şi derularea unui număr de 9 achiziţii directe în valoare totală de 275.355 de lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială".

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a celor doi, începând cu data de 9 decembrie, Soos Zoltan, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, iar omul de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

"La data de 10 decembrie 2024, cei doi inculpaţi sunt prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile (...). În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş", a precizat DNA.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Un bărbat din Prahova dat dispărut a fost găsit mort în apropiere de albia unui pârâu. Polițiștii au demarat o anchetă

Un bărbat de 67 de ani din judeţul Prahova, pe care familia l-a dat dispărut în cursul zilei de joi, a fost găsit mort în apropiere de albia unui pârâu, fiind demarată o anchetă pentru a se stabili împrejurările decesului. 

Ce trebuie să adaugi pe fundul oalei în care prepari ardeii umpluți. Secretul pentru un gust desăvârșit

Pentru ca ardeii umpluți să iasă excelenți, poți să apelezi la un truc. Pe fundul oalei, întinde o lingură de bulion și așază câteva codițe de pătrunjel pentru a intensifica aroma. Pentru preparare, de regulă, se folosește carne tocată de porc, dar pentru un gust diferit, aceasta poate fi combina...

Pieton lovit de o ambulanță care transporta un pacient în stare gravă

O ambulanţă aflată în misiune a accidentat un pieton care traversa prin loc nepermis, vineri seară, în municipiul Constanţa. Victima a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD.

Salvamontiștii au intervenit în Munții Rodnei, după ce doi turiști s-au blocat într-o zonă cu zăpadă foarte mare

Doi turişti au cerut ajutor, vineri seară, după ce au ajuns într-o zonă cu zăpadă foarte mare din Munţii Rodnei, nefiind echipaţi corespunzător pentru a petrece noaptea pe munte. Deplasarea către ei se face doar pe schiuri, posibilităţile de evacuare fiind reduse din cauza pericolului de declanşa...

Vladimir Putin este „pregătit” să discute cu Donald Trump despre războiul din Ucraina, anunță Kremlinul

Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să aibă o conversație telefonică cu președintele american Donald Trump, iar Moscova așteaptă semnalul din partea Washingtonului că și acesta este gata, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Reuters.

La un pas de o nouă TRAGEDIE! Incendiu violent în CREVEDIA, lângă fosta stație GPL care a explodat! VIDEO

Un incendiu de mari proporții a izbucnit la câteva sute de metri distanță de stația GPL care a provocat cel mai mare dezastru de până acum din localitatea Crevedia. 

Felurile de mâncare de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Cum se prepară bobul macedonean, budinca de orez sau ciupercile umplute

Pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza s-a tipărit o singură carte de bucate. A fost și prima care a folosit sintagma de "bucătărie română", într-o perioadă în care intelectualii promovau termenii de România, români, românism. Oamenii de atunci erau obișnuiți să prepare "bame cu carne sau pui", "ciupe...

Ministerul Justiției are „în lucru” dosare legate de primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat că sunt mai multe dosare în lucru în legătură cu primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Crin Antonescu dorește susținerea lui Klaus Iohannis pentru prezidențiale: „Sper să am şi votul domniei sale, ca al oricărui cetăţean român”

Candidatul coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a reafirmat, vineri seară, că nu a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis din 2014 şi ”în niciun caz” nu se bazează pe o eventuală susţinere din partea actualului şef al statului. ”Sper să am şi votul domniei sale”, a afirmat Ant...

Doliu în ciclismul mondial. O ciclistă a murit la 19 ani, după ce a fost lovită de o mașină în timpul antrenamentului

Ciclista italiană Sara Piffer (19 ani) a murit vineri după ce a fost lovită de o maşină în timp ce se antrena în regiunea Trentino, informează o publicație internațională de sport. 

Good News

Only good and positive news.