„Unde sunt gazele? Pe scris? Sunt jos gazele?
Sunt jos, dar dacă nu investești.”, spun oamenii.
Satul se află deasupra celui mai valoros zăcământ de gaze naturale din România. Extragerea a început în anul 2017, dar localnicii din zonă nu au avut încă acces la această resursă. Zăcământul a fost descoperit în anul 2013 și se întinde pe o suprafață foarte mare de teren.
„Scump domnule, 7 - 8 - 10, milioane, căruța. E foarte greu. Cheltuieli foarte mari. Ar fi bine dacă am avea gaze.”, spun sătenii.
Oamenii spun că au fost făcute promisiuni dar fără a se concretiza. În tot acest timp, localnicii se încălzesc tot la sobe cu lemne, ca pe vremuri. Iar cei mai săraci dintre ei adună crengi de la copacii uscați pentru a le pune pe foc.
„Transportul și tăierea... nu mai taie omul cum tăia pe timpuri la topor. Consumăm, v-am zis, 2 focuri, 4000, cu tăierile te ajunge la 5000 de lei.”, spune un buzoian.
Zăcământul de la Caragele se află sub mai multe localități din sud-estul județului Buzău. Însă, în satele de deasupra zăcământului, lipsesc micile conducte care ar putea aduce gazul la ușile gospodăriilor. Bătrânii și bolnavii sunt cei mai afectați.