Dacian Ciolos, despre ascensiunea fulminanta a lui Calin Georgescu: ,,A profitat de slabiciunile lui Simion

Dacian Ciolos, despre ascensiunea fulminanta a lui Calin Georgescu: ,,A profitat de slabiciunile lui Simion
📅 2024-11-25

„Rezultatul scrutinului de ieri reflectă profunda criză de încredere din societatea noastră. Lipsa încrederii între cetățeni și politicieni. Lipsa încrederii între cei care beneficiază de creșterea economică și cei blocați în nenumăratele pungi de sărăcie răspândite peste tot în țară, dar și în diaspora. Este o prăpastie care s-a adâncit între cetățeni și stat, între oameni și cei care îi reprezintă. Rezultatul este consecința directă a politicii cinice, clientelare practicate de principalele partide, tot mai fățiș în ultima vreme, într-o atmosferă de impunitate, sub privirea indiferentă a Președintelui Iohannis”, scrie fostul prim-ministru al României pe rețeaua de socializare.

Cioloș mai spune că oamenii din spatele independentului Călin Georgescu au exploatat doar faliile sociale create în timp.

„Cei din spatele lui Georgescu nu au făcut decât să exploateze abil aceste falii sociale, create de-a lungul anilor. Dar ar fi fost un astfel de scenariu posibil azi în Polonia, în țările baltice, in Finlanda? Mă îndoiesc. Călin Georgescu dă târcoale politicii românești de multă vreme. Nu e nici nou, nici proaspăt. Încă din 2015, în timpul formării guvernului tehnocrat, a încercat, prin diverse canale, să dea din coate pentru Ministerul Mediului.

În final, și-a găsit locul în AUR, unde a găsit teren fertil și, probabil, acum a profitat de slăbiciunile lui Simion, care a fost lăsat din brațe de tutorii lui pentru că nu era suficient de productiv”.

Cioloș dă vina pentru tot ce s-a întâmplat la scutinul din 24 noiembrie pe politicienii de vârf ai României și spune că aceștia nu trebuie lăsați să scape pentru ce au făcut.

„Nu avem voie să îi lăsăm să scape de responsabilitate aruncând vina doar pe TikTok. Au contribuit în egală măsură la acest rezultat și contraselecția din interiorul partidelor, izolarea elitelor politice între zidurile ridicate cu fonduri publice și apărate de televiziunile de casă. Campania aceasta a ratat temele relevante din societate, iar partidele și candidații au lăsat culoar liber unor personaje sinistre.

Din păcate, și o spun cu regret, nu cred că partidele politice sau clasa politică actuală sunt capabile să rezolve această criză de încredere care a permis apariția unui Georgescu astăzi și care va deschide ușa pentru alte fenomene similare în viitor. E nevoie de o reformă profundă a partidelor politice. Nu știu dacă e și posibilă. Dar e nevoie de mai mult, de altceva, de un alt mod de a face politică, transparent, cu onestitate, în interesul cetățenilor”.

În finalul mesajului, Dacian Cioloș asigură că nu îi va da votul său lui Călin Georgescu.

„Evident că o susțin pe Elena Lasconi și pentru alegerile din 8 decembrie”, a conchis el.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Ciolacu: „Nu mai sunt la partid. Mă găsiți la guvern, pe șosele, pe autostrăzi, unde sunt plătit de români”. Cine a preluat ștafeta la PSD?

Marcel Ciolacu a predat ștafeta PSD, cel puțin la nivelul imaginii. Nu mai este liderul suprem, nu mai e conducătorul PSD, ci se concentrează doar pe funcția de premier. Ștafeta a fost predată către mult mai tânărul său coleg Victor Negrescu.

Dacian Cioloș, despre ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu: „A profitat de slăbiciunile lui Simion”

Fost prim-ministru al României, Dacian Cioloș susține că independentul Călin Georgescu a ajuns în turul al doilea al prezidențialelor profitând de criza de încredere din România. Și mai ales de „lipsa încrederii între cetățeni și politicieni”. Într-un mesaj postat pe Facebook, Cioloș explică asce...

Gest de onoare: Toată conducerea PNL a DEMISIONAT după alegeri! Cine a plecat de la vârful partidului

Partidul Național Liberal (PNL) are, luni seara, o ședință a Biroului Executiv (BEx) pentru a discuta rezultatele finale ale alegerilor. Întâlnirea se desfășoară în sala grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților în format hibrid, permițând participarea și președinților de filiale care nu su...

Cele mai bune 3 ciorbe, ideale pentru perioada postului. Sunt delicioase și oferă nutrienți esențiali pentru organism

Postul Crăciunului, care a început pe 14 decembrie, este o perioadă importantă din calendarul ortodox, marcată de abstinență de la produsele de origine animală și de o atenție sporită asupra alimentelor vegetale. Ciorbele de post sunt preparate tradiționale și delicioase, care nu doar că satisfac...

Călin Georgescu, după anunțarea rezultatelor finale: „Adevăratul cutremur urmează! Vă mulțumesc pentru jertfa voastră”

Călin Georgescu a transmis, luni seara, un mesaj susținătorilor săi, după publicarea rezultatelor de la alegerile prezidențiale, în care a obținut cele mai multe voturi și a intrat în turul 2 alături de Elena Lasconi.

Alegeri 2024. Cum arată profilul alegătorilor lui Călin Georgescu

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu este reprezentat dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani. Aceștia au reprezentat grosul votanților săi: 31%. În schimb, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul surpriză al actualelor alegeri prezidențiale.

Traian Băsescu: „Călin Georgescu nu e o soluție pentru România. Nu va avea în mine un susținător, ci un adversar”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni, la un post de televiziune, că că s-a mai intersectat cu Călin Georgescu în viața sa, dar că nu îl susține, ci îi va fi adversar.

Rețeta perfectă pentru Postul Crăciunului! Cartofii umpluți cu pește și ceapă

Deja înaintăm tot mai adânc în Postul Crăciunului, iar multora dintre noi ne poate fi dificil să ne menținem o dietă variată și gustoasă în această perioadă. Din fericire, acest post are nenumărate dezlegări la pește, iar această rețetă este perfectă pentru astfel de ocazii!

Horoscop marți, 26 noiembrie. O zodie are parte de trei ceasuri rele, Gemenii își pierd și ultima fărâmă de speranță, Vărsătorii visează cu ochii deschiși

Horoscop marți, 26 noiembrie. Care este zodia ce are parte de o zi nefastă, dar și ce le așteaptă pe toate semnele zodiacale din punct de vedere astrologic.

A murit Barbara Taylor Bradford. Aceasta a scris peste 40 de romane, toate devenite bestseller

Barbara Taylor Bradford, autoarea unor bestseller-uri traduse în lumea întreagă, precum „A Woman of Substance”, a murit la vârsta de 91 de ani.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.