Bugetul de stat pe 2025 intra in dezbaterea plenului reunit al Parlamentului

Bugetul de stat pe 2025 intra in dezbaterea plenului reunit al Parlamentului
📅 2025-02-05

Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, până la ora 13,00 Comisiile pentru buget, finanțe și bănci trebuie să depună rapoartele cu privire la proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.

Ulterior, Birourile permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, vor stabili timpii de dezbatere în plen a bugetului.

În jurul orei 14,00, este programat plenul reunit pentru dezbaterea bugetului.

Marți dimineață, bugetul pe acest an a trecut prin comisiile de specialitate, în prezența ordonatorilor principali de credite, fiind date avize favorabile de către parlamentari. În jurul prânzului, au început discuțiile în Comisiile pentru buget-finanțe, care s-au întins până noaptea târziu. Au fost întocmite rapoarte favorabile de către senatorii și deputații din Comisiile de buget.

O situație aparte a avut loc la aprobarea bugetului Curții Constituționale a României. Discuțiile au fost oprite după ce deputatul USR Claudiu Năsui a cerut precizări în legătură cu un capitol din bugetul CCR care se referea la asistența socială, unde era propusă suma de 700.000 lei pentru decontarea medicamentelor angajaților instituției și foștilor judecători ieșiți la pensie, sumă care era zero anul trecut. Ulterior, parlamentarii au respins prevederea.

Proiectul de buget pe 2025 a fost aprobat pe 1 februarie de Guvern. 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Trucuri și sfaturi prin care ții ridurile la distanță. Secretele care îți mențin pielea tânără chiar și după 50 de ani. Toate femeile trebuie să urmeze aceste recomandări

Trucuri și sfaturi prin care ții ridurile la distanță. Secretele care te mențin tânără chiar și după 50 de ani. Iată ce recomandă speciaiștii, pentru a-ți menține pielea tânără.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă află astăzi dacă vor fi ARESTAȚI! Zi decisivă în dosarul Nordis

Zi decisivă în dosarul Nordis! Astăzi, Laura Vicol și Vladimir Ciorbă află dacă vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile, alături de alte nouă persoane. Decizia instanței va veni astăzi după ora 15. După ce a scăpat, patronul Nordis a declarat în fața jurnaliștilor că nu ar fi făcut o firmă aș...

Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului 

Bugetul de stat pe anul 2025 va intra miercuri în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Horoscopul DRAGOSTEI pentru luna februarie 2025. Cum stai pe plan sentimental în a doua jumătate a lunii

Horoscopul DRAGOSTEI pentru luna februarie 2025. Cum stai pe plan sentimental în a doua jumătate a lunii îndrăgostiților.

Borsec, apa minerală natural carbogazoasă, un aliat de nădejde pentru pacienții cu sindrom metabolic (P)

Rezultatele studiului clinic efectuat de INRMFB cu privire la efectele apei minerale naturale Borsec asupra pacienților cu sindrom metabolic susținute și de alte studii internaționale.

Cutremur puternic în largul coastei provinciei Maluku de Nord din Indonezia. Ce magnitudine a avut

Un cutremur puternic s-a produs, miercuri dimineață, în largul coastei provinciei Maluku de Nord din Indonezia, a anunţat agenţia de geofizică.

Război în Ucraina, ziua 1078. Declarația lui Zelenski care poate SCHIMBA cursul conflictului armat: "Vom accepta această configurație" - LIVE TEXT

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat marți că este pregătit pentru negocieri directe cu omologul său rus, Vladimir Putin, și cu alți lideri pentru a pune capăt războiului lansat de Kremlin în urmă cu aproape trei ani. Declarația liderului de la Kiev vine în contextul în care arm...

Test de personalitate. Alege o pană și vezi ce spune despre tine

Alege o pană și vezi ce spune despre tine și tipul de personaliate pe care îl ai.

Sărbătoare 5 februarie. Zi mare pentru credincioși: ce sfântă este pomenită în calendar

Sfanta Mucenita Agata s-a nascut in cetatea Panormos, din insula Sicilia. Potrivit izvoarelor istorice, Sfanta Agata era foarte frumoasa si foarte bogata. A fost ceruta in casatorie de dregatorul Cvintian, insa, a refuzat pentru ca a ales sa traiasca pentru Hristos. Este incredintata unei femei n...

Vremea 5 februarie. Mari surprize din punct de vedere termic. Ce SCHIMBĂRI aduce ziua de astăzi

Astazi, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei, ușor mai ridicate în vestul și sudul țării; dimineața și noaptea va fi rece, iar la începutul zilei în zonele depresionare va fi ger. Temperaturile maxime se vor situa între -2 și 8 grade. Cerul va fi variabil în vestul și sud...

Good News

Only good and positive news.