Cum a fost descoperită Cascada de Sânge
Fenomenul a fost observat pentru prima dată în 1911 de către exploratori, care au remarcat o rocă impregnată cu apă roșie. La vremea respectivă, s-a presupus că algele roșii erau responsabile pentru aspectul neobișnuit, însă cercetările ulterioare au infirmat această ipoteză.
De fapt, culoarea roșie provine dintr-o scurgere lentă de apă sărată, bogată în fier, care se oxidează la contactul cu aerul, rezultând o nuanță similară ruginei.
Originea fenomenului: o poveste veche de peste un milion de ani
Cascada își are originea într-un ghețar de peste 1,5 milioane de ani, situat în Munții Transantarctici. În urmă cu aproximativ un milion de ani, ghețarul Taylor a prins sub el un lac sărat, acoperit ulterior de straturi groase de gheață și zăpadă.
Pe măsură ce apa din lac a devenit din ce în ce mai concentrată în sare, aceasta a dobândit proprietăți care o împiedică să înghețe, chiar și la temperaturi extrem de scăzute. Astfel, saramura continuă să se scurgă prin ghețar și să alimenteze Cascada de Sânge, în ciuda frigului extrem.
Tehnologia care a dezvăluit secretele ghețarului
Pentru a înțelege cum circulă această apă sărată prin ghețar, cercetătorii de la Universitatea Fairbanks din Alaska au utilizat o tehnică radar avansată, cunoscută sub numele de radio-eco sounding (RES). Aceasta le-a permis să creeze o hartă detaliată a rețelei de crăpături din ghețar, prin care saramura se deplasează sub presiune.
Jessica Badgeley, cercetătoare la Colorado College, explică: „Sărurile din saramură au amplificat contrastul cu gheața proaspătă, permițând identificarea clară a canalelor subterane.” Studiul a arătat că apa parcurge aproximativ 300 de metri prin ghețar înainte de a ajunge la suprafață, alimentând cascada.
Un ecosistem unic, izolat de restul lumii
Cascada nu este doar un fenomen vizual impresionant, ci și o fereastră către un ecosistem unic. Saramura găzduiește bacterii extrem de rezistente, care trăiesc izolate de milenii, în lipsa luminii și a oxigenului. Aceste microorganisme supraviețuiesc hrănindu-se cu sulfat, pe care îl transformă în sulfit. În acest proces, reacțiile chimice cu fierul din apă contribuie la regenerarea sulfatului, menținând echilibrul ecosistemului.
De asemenea, procesul de îngheț al apei eliberează căldură, care încălzește gheața din jur, facilitând astfel fluxul constant al saramurii.
Cascada de Sânge din Antarctica oferă cercetătorilor o oportunitate rară de a studia procese geologice și biologice complexe, dar și de a înțelege mai bine cum viața poate supraviețui în condiții extreme.