Cele mai frecvente greseli gramaticale. Toata lumea le face. Cum este, de fapt, corect sa vorbim

Cele mai frecvente greseli gramaticale. Toata lumea le face. Cum este, de fapt, corect sa vorbim
📅 2024-09-08

Greșeli gramaticale facem aproape fiecare dintre noi, iar unele au ajuns să fie percepute ca fiind corecte. Așadar, deseori facem greșeli de exprimare fără să ne dăm seama.

Iată cum este corect, de fapt și ce exprimări trebuie evitate pentru a nu greși.

Greșeli gramaticale frecvente

În cazuri nefericite se întâmplă să auzim neplăcuta expresie: "și-a pierdut conștiința" (în timpul unui accident). Conștiința este sentimentul responsabilității umane, așadar este incorect folosit termenul în această situație. Corect este conștiența, care poate fi pierdută în urma unui accident, în această situație persoana aflată în cauză devine inconștientă sau își pierde conștiența. Cunoștința, de asemenea, este corect, aceasta, printre alte sensuri, fiind facultatea de a asimila informații din mediul exterior.

O altă greșeală frecventă de limbă este atunci când spunem: "mi-ar place" în loc de "mi-ar plăcea", cum este, de fapt, corect.

"Am plecat la serviciu", nu servici, cum auzim în multe cazuri.

Ora douăsprezece este corect, nu ora doisprezece.

Și cea mai des întâlnită greșeală este atunci când folosim cuvântul DECÂT fără negație. Spre exemplu, se greșește când se spune: "Am decât 100 de lei". Varianta corectă este: "Nu am decât 100 de lei" sau "Am doar".

Când serviți pe cineva cu ceva îi veți spune: "Serviți-vă, vă rog!", nicidecum "serviți vă rog", deoarece dumneavoastră sunteți cel care serviți sau, după caz, ospătarul este cel care servește. Ar fi o impolitețe să spuneți musafirului "serviți!", ar înseamnă că îi cereți lui să îi servească pe ceilalți, când, de fapt, doriți  să se servească, adică "serviți-vă!"

Pleonasmele, cele mai frecvente greșeli 

Mai grav este când auzim exprimări pleonastice precum: "accident groaznic", "marea majoritate" sau "foarte special". Accidentul nu poate fi în nici un caz unul plăcut. Cuvântul "majoritatea" semnifică o mare parte din ceva, iar adjectivul "special" nu are grad de comparatie, el este deja la superlativul absolut. Astfel, corect este simplu: "majoritatea", "accident" sau "special".

De asemenea, nu spuneți niciodată "cobor jos". Este de la sine înțeles că nu poți coborî sus, așadar corect este simplu  "cobor".

Alte greșeli gramaticale

O expresie pleonastică este: părerea mea personală.

"Părerea mea" evident este și personală, nu este nevoie să specificați, pentru că devine o repetiție supărătoare și o greșeală de limbă.

Cu siguranță mulți vă cereți scuze în anumite situații, deși, corect este să prezentați scuze. Așadar, în situații în care greșiți în vreun fel sau altul față de cineva, veți spune ca în exemplul următor:

  • Vă prezint scuze pentru greșeala mea! 

Nicidecum nu spuneți:

  • Îți cer scuze! - Greșit! 

A cere scuze înseamnă a cere, celui față de care ai greșit, să-ți prezinte scuze. În schimb, puteți, bineînțeles, să folosiți expresia:

  • Cer iertare! - Corect!

La fel de des auzim cuvântul discreție folosit în mod greșit, ca în următorul exemplu:

  • A fost mâncare și băutură la discreție. - Greșit!
  • A fost mâncare și băutură din belșug. - Corect!

În această situație, cuvântul  discreție este folosit greșit. Sensul acestuia fiind confundat cu cel al cuvintelor, belșug sau abundență. Astfel, expresia devenită deja clișeu este greșită, deoarece nu se cunoaște sensul adevărat al cuvântului discreție.

Acest cuvânt, conform dicționarului, reprezintă  însușirea de a fi discret, tăcere, secret, puțin, cu măsură. Cel mult această exprimare greșită poate fi folosită ca argou, de unde probabil a și fost preluată.

Un alt cuvânt folosit în mod frecvent incorect este vis.

  • Am vise mărețe. - Greșit! 
  • Am visuri mărețe. - Corect!
  • De câteva nopți am niște visuri urâte. -Greșit!
  • De câteva nopți am niște vise urâte. - Corect!

Visele sunt imaginile și procesele psihice care survin în timpul somnului, iar idealurile la care sperăm sunt visuri. Cele două sensuri nu trebuie, așadar, confundate.

Ați auzit de multe ori cuvântul viruşi folosit ca plural pentru virus, microorganism, agent patogen inframicrobian, ceea ce este greşit. Pluralul corect este virusuri. Confuzia vine de la faptul că există şi pluralul viruşi, dar acesta se referă la virusul informatic. Asta înseamnă că ambele forme sunt corecte, dar au altă semnificație. Iată exemple:

  • În această perioadă sunt multe virusuri. - Corect! 
  • În această perioadă sunt mulți viruşi. - Greșit! 
  • Calculatorul are mulți viruşi. - Corect! 
  • Calculatorul are mai multe virusuri. - Greşit!

Evită aceste exprimări

O altă greşeală des întâlnită este pronunția verbului a completa. Multă lume spune a complecta, ceea ce este greşit.

La fel se întâmplă şi în cazul verbului a vrea, la persoana I, când tot o literă face diferența între corect şi incorect.

  • Eu voiam zmeură. - Corect!
  • Eu vroiam zmeură. - Greșit! 

Un alt verb a cărui formă este greșit folosită este a merita. Foarte mulți folosesc greșit forma de la persoana a III-a a verbului, spunând se merită. Acest verb nu este reflexiv, deci nu are o astfel de formă.

  • Merită să cumperi maşina. - Corect! 
  • Se merită să cumperi maşina. - Greşit!

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Adrian Năstase, atac dur la Mircea Geoană: E lipsit de cea mai importantă calitate a unui politician

Fostul șef al lui Mircea Geoană iese la atac! Fostul premier Adrian Năstase îl critică pe fostul lider de la NATO și dezvăluie că acesta nu știe să joace în echipă. Mai mult, îl acuză că s-a dezmințit de colegii din PSD care l-au susținut în campanie. 

Suma cu care a fost "taxat" de poliție un bărbat după ce a abandonat mai mulți pui de pisică

Un bărbat de 54 de ani din municipiul Botoşani a fost amendat de poliţişti cu 12.000 de lei după ce a fost prins că a abandonat mai mulţi pui de pisică, în zona gării din oraş.

Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie. Ce NU ai voie sub nicio formă să faci în această zi sfântă

SFÂNTA MARIA MICĂ 8 septembrie. În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul dintre cele patru praznice dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică. Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.

Scene teribile într-un parc turistic din Croația: un bărbat a fost mușcat de braț de un urs

Un urs a atacat un bărbat, pe care l-a muşcat de braţ, în Parc Naţional Lacurile Plitvice din Croaţia.

Evită să mănânci ouă dacă ai această problemă de sănătate! Medicii interzic clar acest lucru

Este greu să găsești vreun aliment cu atât de mulți nutrienți precum ouăle, care să poată fi folosit ca fel principal la toate cele trei mese sau în alte alimente, la gătit și coacere.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..