Cine a fost Roy Haynes
Haynes, cunoscut pentru stilul său energetic și versatil, care cuprindea atât fusion, cât și jazz avangardist, a fost o figură centrală în dezvoltarea jazz-ului modern. Pe parcursul unei cariere impresionante, ce a început în mijlocul anilor 1940, a colaborat cu o serie de nume mari ale muzicii, printre care Charlie Parker, Bud Powell, Miles Davis, John Coltrane și Sonny Rollins, devenind astfel o legendă în industria muzicală.
Născut în 1925 în Roxbury, Massachusetts, Haynes și-a descoperit pasiunea pentru jazz încă din adolescență, atunci când a început să cânte la tobe în cluburile de noapte din Boston. Își aducea aminte cu umor că un profesor de școală l-a trimis la director pentru că obișnuia să bată ritmuri la tobe pe catedra din clasă.
În anii 1940, Haynes a lucrat cu orchestre de swing, printre care cele conduse de Sabby Lewis, Frankie Newton și Felix Barboza. În 1945, a decis să se mute la New York, unde a cântat cu marii artiști ai epocii, inclusiv cu big band-urile lui Louis Armstrong și Louis Russell, și a avut ocazia să colaboreze cu saxofonistul legendar Lester Young.
În anii 1950, Haynes a devenit cunoscut sub porecla „Snapcrackle”, o referire la stilul său rapid și tehnic de a cânta. La mijlocul aceleași decade, a însoțit-o pe vocalista de jazz Sarah Vaughan în turneele sale internaționale, iar în anii \"60 a fost parte integrantă a cvartetului John Coltrane, înlocuindu-l ocazional pe toboșarul Elvin Jones.
Viața lui Roy Haynes
Haynes a fost un muzician extrem de versatil, adaptându-se cu ușurință la schimbările din lumea jazz-ului, de la bebop la post-bop și jazz-ul mai liber al anilor \"60. A fost prezent pe numeroase albume de referință ale unor artiști precum Andrew Hill și Jackie McLean, iar în cariera sa solo a lansat discuri apreciate, cum ar fi Out of the Afternoon (1962), alături de Roland Kirk. În anii 1960, a format propria formație, Hip Ensemble, care reflecta spiritul său inovator.
Pat Metheny, un alt mare muzician care a lucrat cu Haynes la sfârșitul anilor \"80, l-a descris pe toboșar ca fiind „manifestarea umană a tot ceea ce ar fi trebuit să însemne cuvântul «hip» înainte de a deveni un simplu cuvânt. Întotdeauna în acest moment, etern și clasic, dar în același timp, total nonșalant”.
Roy Haynes a continuat să performeze și să înregistreze până în anii 2010, fiind considerat o sursă de inspirație pentru generațiile mai tinere de muzicieni. Lăsând o moștenire imensă, el a influențat nu doar pe cei mai mari jazz-iști ai lumii, dar și pe tineri artiști care au crescut cu muzica sa inovativă.
Haynes a lăsat în urmă doi fii, Craig și Graham, ultimul fiind un cornetist remarcabil în lumea nu-jazz-ului, și un nepot, bateristul Marcus Gilmore, care continuă tradiția familiei în muzica jazz.
Prin dispariția sa, lumea muzicală pierde un toboșar de excepție, dar moștenirea sa va trăi prin inovațiile sale ritmice și prin influența pe care a avut-o asupra evoluției jazz-ului.