Bărbatul nu a reclamat fapta, dar cadrele medicale au alertat Poliția
Incidentul a ieșit la iveală după ce bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a prezentat la spital pe 24 decembrie, însoțit de soția sa. Femeia le-a declarat medicilor și polițiștilor că rănirea soțului său s-a produs accidental în timpul unor activități casnice. Cu toate acestea, medicii au anunțat autoritățile, considerând că rana gravă necesita investigare suplimentară.
Investigația a fost preluată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Potrivit acestora, în ziua incidentului, în jurul orei 13:00, între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan. În timpul altercației, femeia l-a înjunghiat pe soț în piept cu un cuțit.
Examinarea medico-legală a confirmat că rana a fost suficient de gravă pentru a pune în pericol viața victimei și că nu putea fi produsă accidental, așa cum a susținut femeia.
Măsuri luate de autorități
Pe baza probelor strânse, femeia a fost reținută inițial pentru 24 de ore sub acuzația de tentativă de omor asupra unui membru al familiei. Ulterior, pe 25 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.