Serviciul 112 va putea fi apelat video, chiar si in absenta conexiunii la retea

Serviciul 112 va putea fi apelat video, chiar si in absenta conexiunii la retea
📅 2024-10-23

Comunicarea se va face printr-o aplicație actualizată, care va integra funcționalități precum RTT (real-time text), apel video, transmitere de imagini și simboluri de urgență. Primele funcționalități vor fi disponibile în câteva luni sau cel mult într-un an, a susținut Florin Feticu.

„Proiectul va permite transmiterea video direct către serviciul de urgență, oferind echipelor de intervenție informații vitale de la fața locului. Acest serviciu va fi disponibil nativ în rețelele mobile, fără a depinde neapărat de o conexiune de date.

Orizontul de timp ar fi undeva în anul 2027 pentru a avea aceste comunicații. Totuși, aș dori să reamintesc că este important ca acest serviciu să funcționeze pe tot lanțul de alertare. Dacă, de exemplu, noi oferim acest serviciu, dar rețelele mobile nu îl susțin încă, proiectul va fi nefuncțional, deoarece utilizatorii nu vor putea apela de pe telefon”, a declarat Florin Feticu, șeful Departamentului 112 din Serviciul de Telecomunicații Speciale, în cadrul evenimentului Agenda România 4.0 - Viitorul sănătății: Convergența dintre medicină și tehnologie, desfășurat la Timișoara. 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Decizie crucială luată de Guvern pentru impozitul pe clădiri și teren. Ce se va întâmpla cu dările plătite de români la stat

Guvernul a stabilit miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, că actualul sistem de calcul al impozitului pe clădiri şi al impozitului pe teren se va menţine până la începutul anului 2026.

Serviciul 112 va putea fi apelat video, chiar și în absența conexiunii la rețea

Serviciul de urgență 112 va putea fi apelat și video și chiar dacă nu există o conexiune la rețeaua de telefonie mobilă, a declarat șeful programului de urgență din cadul Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Florin Feticu. Tehnologia va fi dsponibilă, cel ai probabil, în jurul anului 2027.

Cu ce este mai bine să gătim: Untură sau ulei vegetal? Mihaela Bilic lămurește dilema

 În România, mulți locuitori din mediul rural folosesc untura în gătit, însă există și persoane care preferă uleiul vegetal, considerându-l mai sănătos. Unele persoane asociază untura cu colesterolul rău și cu problemele cardiace, generând astfel controverse asupra consumului acestui aliment. Ace...

Cazul unui bărbat de 68 de ani care a stat în comă. Pacientul spune că suntem în anul 1980 și are o iubită de 19 ani

Un bărbat italian în vârstă de 68 de ani a trecut printr-o experiență dramatică după ce a suferit un accident rutier care l-a lăsat în comă. Când s-a trezit, el credea că trăiește în anul 1980 și că are doar 24 de ani. Luciano D'Adamo, victima accidentului, și-a pierdut amintirile din ultimii 40 ...

Noua variantă Dacia Duster, votată cea mai bună maşină a anului de o publicaţie auto britanică

Noua variantă Dacia Duster a primit titlul de cea mai bună maşină a anului din partea publicaţiei britanice Carbuyer. 

De ce nu au încă toți bucureștenii căldură în casă. Termoenergetica explică în ce zone vor mai trebui locatarii să suporte frigul

Termoenergetica anunță începerea furnizării agentului termic, joi pe 24 octombrie. Cu toate acestea, mulți bucureșteni vor avea de îndurat frigul în case, pentru că nu toate asociațiile au deschis circuitul de încălzire, iar în multe zone funcționarea este deficitară. 

Maguay a organizat cea de-a 21-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime

Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, a organizat a 21-a ediție a evenimentului de referință dedicat echipamentelor și infrastructurii IT critice pentru siguranța organizațiilor „No Time for Downtime”.

Mașină în flăcări - ce reprezintă, de fapt, indicatorul rutier de care puțini șoferi știu

În manualul școlii de șoferi sunt incluse diverse semnale care trebuie învățate în mod special pentru a susține examenul teoretic. Cu toate acestea, există numeroși șoferi care, în ciuda anilor de experiență în conducere, afirmă că nu au întâlnit niciodată anumite semne de circulație pe drumuri. ...

Spectacol rar pe litoralul românesc! Specialiștii spun ce se ascunde sub valurile fosforescente din Constanța - VIDEO

Litoralul românesc a oferit un spectacol de neuitat, când valuri fosforescente au iluminat apele Mării Negre în apropiere de Constanța. Cei prezenți la mal au fost martorii unui fenomen rar și fascinant, numit bioluminiscență, care apare atunci când anumite organisme vii emit lumină. Acest fenome...

„România prosperă și sigură”. Nicolae Ciucă își lansează programul prezidențial - LIVE TEXT

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, își lansează programul prezidențial într-un eveniment politic de excepție care are loc în Capitală. Programul lui Nicolae Ciucă cuprinde elementele specifice funcției prezidențiale, prezentând viziunea candidatului despre temele importante precum apărarea și sigur...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.