Razboi Ucraina. Rusii vaneaza civilii cu dronele din care arunca bombe asupra acestora

Razboi Ucraina. Rusii vaneaza civilii cu dronele din care arunca bombe asupra acestora
📅 2024-10-31

Campania de teroare declanșată de ruși printre civilii din Herson cu ajutorul dronelor telecomandate este semnalată într-un material BBC. Postul britanic a documentat aceste atacuri constante operate de ruși în orașul din care au fost alungați în toamna anului 2022 și pe care acum îl asediază cu tehnici de război hibrid.

Atacurile cu drone în Herson s-au intensificat brusc în iulie anul curent.

Serghei Dobrovolski este una dintre victime. Acest comerciant local de componente electronice se afla în curtea casei sale, discutând cu un vecin, în momentul în care a auzit sunetul unui aparat deasupra lor.

Bărbatul a fugit, încercând să se adăpostească de grenada aruncată din dronă, dar în zadar: o bucată de șrapnel i-a intrat direct în inimă, iar Dobrovolski a murit înainte de venirea ambulanței, conform celor relatate de soția sa, Angela.

Acest caz este unul dintre cele 30 în care rezidenți civili din orașul situat în sudul Ucrainei au fost uciși de proiectilele aruncate din dronele operate de rușii aflați pe celălalt mal al râului Dnipro.

Administrația militară din Herson a confirmat pentru BBC că au fost consemnate peste 5.000 de atacuri ale dronelor de la 1 iulie, iar bilanțul include peste 400 de civili răniți.

Țintirea intenționată a populației civile este crimă de război

BBC precizează că a contactat armata rusă, în legătură cu civilii uciși de bombe aruncate din drone în Herson, însă nu a primit răspuns.

Rușii se laudă pe rețelele sociale cu clipurile în care ucid civili în Herson cu grenade aruncate din drone

Dovezi ale atacurilor asupra civililor pot fi văzute în numeroase videoclipuri distribuite pe rețelele sociale ucrainene și ruse.

Șase dintre aceste clipuri au fost examinate de BBC Verify. În fiecare dintre ele, camera de pe dronă surprinde mișcările unui pieton sau ale unui automobilist în haine civile. În cele din urmă, asupra acestora sunt lansate grenade care, uneori, par să rănească grav sau să ucidă ținta.

Administrația militară din Herson precizează că rușii au schimbat tipul de dronă, iar sistemele electronice defensive din oraș nu mai pot să intercepteze aparatele ostile.

"Te simți ca și cum ai fi ești vânat în permanență, ca și cum cineva se uită mereu la tine și poate lansa explozibili în orice moment. Este cel mai rău lucru", spune Kristina Sinia, care lucrează la un centru de asistență situat la doar un kilometri de râul Dnipro. În timpul dialogului, jurnalistul BBC a remarcat prezența în încăpere a unui "detector de drone", care poate sesiza apariția unui astfel de obiect suspect.

Pe parcursul discuției cu această femeie, aparatul a semnalat acustic prezența a cel puțin patru drone.

Într-o astfel de agresiune permanentă, locuitorilor din Herson le este dificil până și să iasă din case pentru a-și cumpăra alimente.

"Suntem într-o situație oribilă. Când ieșim afară, fugim de la un copac la altul pentru a ne adăposti. În fiecare zi atacă autobuzele, în fiecare zi aruncă bombe asupra noastră", spune Valentina Mikolaivna, o altă locuitoare din Herson.

Olena Krivciun povestește că a fost ratată la mustață de un atac cu dronă asupra mașinii sale. O grenadă a căzut prin plafon fix deasupra scaunului șoferului și a explodat.

În acest timp, potențiala victimă se pregătea să-și încheie vizita la un prieten. Grenada a "ratat-o" cu doar câteva minute.

"Dacă eram în mașină, aș fi murit", rememorează ea. Olena oferă servicii de curățenie, iar mașina este esențială pentru munca ei, însă nu are bani să o repare.

Femeia spune că dronele sunt mai terifiante decât bombardamentele. "Când auzim lansarea unui obuz de pe cealaltă parte a râului, avem timp să reacționăm. Cu dronele, poți rata cu ușurință sunetul lor. Sunt rapide, te văd și lovesc", subliniază ea.

În tabăra cealaltă, BBC Verify a reușit să identifice un canal Telegram pe care se află cele mai timpurii copii publice pentru cinci din cele șase videoclipuri analizate. Postarea fiecărui clip a fost însoțită de amenințări la adresa civililor ucraineni.

O porțiune de text spune că "toate vehiculele" sunt ținte legitime și că cei țintiți de grenadele din drone sunt niște "porci".

În ultimele luni, armata rusă a început să folosească drone pentru a lansa mine anti-personal de-a lungul trotuarelor și a traseelor de autobuz, spune Oleksandr Tolokonnikov, purtător de cuvânt al administrației militare din Herson.

Este vorba despre dispozitive explozive de mici dimensiuni, acoperite cu frunze pentru camuflaj și care detonează la contact, potrivit acestui oficial.

Cât de reale sunt înregistrările

Conform radiodifuzorului britanic, cele șase înregistrări video analizate au fost filmate în zona de est din Herson.

Localizarea a fost realizată prin identificarea unor caracteristici distinctive de pe străzile orașului. Într-unul dintre cazuri, o dronă a aruncat grenada asupra a doi pietoni în apropierea unei intersecții în T, care se potrivea cu districtul Dniprovsky sau cu suburbia Antonivka.

Odată identificată o posibilă locație, reperele vizibile din înregistrarea video - de exemplu, clădirile - au fost comparate cu imaginile din satelit, ceea ce, în final, a făcut posibilă confirmarea locului în care a avut loc atacul.

După stabilirea locației, a fost estimată ora filmării pe baza umbrelor din imagini, iar corelarea cu înregistrările meteo a făcut posibilă identificare celei mai probabile date.

BBC a reușit să determine faptul că patru dintre videoclipurile examinate au fost postate pe canalul Telegram la o zi după filmare. Într-un alt caz, filmarea a fost urcată pe internet în aceeași zi, la opt ore după atac.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Război Ucraina. Rușii vânează civilii cu dronele din care aruncă bombe asupra acestora

Rusia a încetat de mult să ducă lupta pentru acapararea Ucrainei doar pe front. Trupele rusești vânează civilii cu dronele, din care aruncă grenade asupra acestora.

Halloween, de la Samhain - un ritual antic și păgân - la megasărbătoarea care cuprinde aproape tot mapamondul în ultima zi din octombrie

Originile Halloween se regăsesc în sărbătoarea celtică Samhain, celebrată de celții din Europa de Vest, mai ales în Irlanda, acum aproximativ 2000 de ani. 

Reconstrucție facială impresionantă a „vampirului” din Polonia: Zosia, îngropată acum 400 de ani cu o seceră la gât

O tânără îngropată acum patru secole într-un cimitir neidentificat din Pien, nordul Poloniei, a fost recent readusă la „viață” prin tehnologia modernă. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic IMAPCT EMOȚIONAL!

Cinci suspecți, reținuți pentru că au vrut să incendieze sediul Comisiei Electroale din Moldova. Cine i-a angajat și câți bani le-a dat

Trei bărbați și două femei din Republica Moldova, originari din localitățile Slobozia și Tiraspol, au fost reținuți joi, 31 octombrie, pentru 72 de ore, pentru tentativă de incendiere a sediul Comisiei Electorale și a mașinilor de poliție. Aceștia au declarat că au fost racolați de un bărbat pe n...

Caz de-a dreptul șocant: un bărbat a rămas fără braț după o operație de cancer la prostată

Un pacient în vârstă de 69 de ani, operat la o clinică din Paderno Dugnano, Lombardia, a trecut printr-o experiență neașteptată și tragică. Programat pentru o intervenție de îndepărtare a unei tumori de prostată, bărbatul și-a pierdut, în mod neașteptat, o parte din braț din cauza unor complicați...

Metroul bucureștean, în prag de grevă. Negocierile între sindicate și autorități au mers prost și sunt blocate

Sindicatele din metrou anunță că negocierile cu ministerul Transporturilor dar și cu primarul Băluță, au decurs destul de prost, iar în prezent sunt blocate. Motiv pentru care nemulțumiții din subteran ar putea bloca activitatea Metrorex.

Guvern: Adaosul comercial pentru produsele românești nu va mai fi plafonat! Ordonanța, retrasă

Ministerul Agriculturii a amânat implementarea ordinului care ar fi plafonat adaosul comercial pentru produsele românești procesate local. În schimb, se va crea un comitet pentru monitorizarea prețurilor, din care vor face parte procesatori, comercianți, Ministerul Agriculturii și Consiliul Concu...

Horoscop 1 noiembrie 2024. Două zodii sunt la un pas de demisie

Horoscop 1 noiembrie 2024. Azi, energiile cosmice ne încurajează să ne concentrăm asupra relațiilor și comunicării. Este o zi propice pentru a rezolva neînțelegeri și pentru a întări legăturile cu cei din jur. Intuiția va juca un rol important, așa că ascultă-ți instinctele. Pregătește-te să îmbr...

Un bărbat de 92 de ani a murit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Brăila

Un bărbat de 92 de ani din Brăila a murit joi după ce a căzut de la balconul apartamentului în care locuia, situat la etajul 3.

Celulă de criză la Guvern pentru românii din Spania afectați de inundații! Mai multe persoane, DISPĂRUTE

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, joi, o celulă de criză la Guvern pentru românii din Spania afectați de inundații.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.