Procurorul general cere modificarea de urgenta a controversatului text privind infractiunea de conducere sub influenta DROGURILOR

Procurorul general cere modificarea de urgenta a controversatului text privind infractiunea de conducere sub influenta D
📅 2025-01-28

Într-o declarație pentru presa online, Flortența a precizat că decizia prin care ÎCCJ a stabilit că nu este suficientă constatarea prezenței în corp a unei substanțe psihoactive, ci trebuie demonstrat că șoferului i-a fost afectată capacitatea de a conduce, poate duce la tergiversarea anchetelor cu 1-2 ani, cât timp este așteptată expertiza, timp în care suspecții pot continua să conducă.

Procurorul a precizat că modificarea de urgență a textului articolului din Codul Penal va opri „dezbateri suplimentare legate dacă concentraţia de substanţă din sânge mai are sau nu şi aptitudinea de a influenţa condusul”.

„Vrem să avem mai multă siguranţă pe străzi, vrem să evităm cazuri absolut dramatice cum a fost cazul 2 Mai, atunci cu certitudine avem nevoie de o astfel de legiferare”, a mai precizat Alex Florența.

ICCJ, decizie-șoc pentru șoferii drogați. Nu e suficient să consume, important este cât au consumat

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Trucurile folosite de o mamă cu doi copii pentru a călători în străinătate de mai multe ori pe an. „Ei cred că suntem bogați”

O mamă britanică, cu doi copii, demonstrează că este posibil să faci călătorii frecvent fără un buget considerabil, dacă îți stabilești priorități clare și economisești inteligent.

Procurorul general cere modificarea de urgență a controversatului text privind infracțiunea de conducere sub influența DROGURILOR

Procurorul general al României, Alex Florența, cere în regim de urgență o iniţiativă legislativă pentru modificarea articolului 336 din Codul Penal astfel încât sintagma „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive” să fie înlocuită cu „depistată cu substanțe psihoactive în sânge”. 

Maestrul Zamfirescu, Călin Georgescu este VIITORUL României. Este o ființă PROVINDEȚIALĂ, nu o întâmplare sau o glumiță

Călin Georgescu reprezintă viitorul României - este mesajul maestrului Florin Zamfirescu. Acesta a declarat în exclusivitate la Realitatea PLUS că politicienii trag de timp tocmai pentru că-și dau seama de faptul că deznodământul va fi același la alegeri.

Tanczos Barna a prezentat proiectul de buget pe 2025. „Punem statul la dietă”. Tăieri drastice la Senat, Camera Deputaților și Administrația Prezidențială

Bugetul pe 2025 prevede o reducere a cheltuielilor statului, urmând să fie diminuate bugetele Administrației Prezidențiale, Senatului și Camerei Deputaților, dar și realizate investiții masive în îmbunătățirea infrastructurii și serviciilor publice, fiind pe creștere bugetele ministerelor Educați...

Concluziile ministrului Mediului despre bonusurile nesimțite de la Romsilva: „Un cuantum ce nu poate fi explicat nimănui care muncește în țara asta”

Numărul Direcțiilor silvice neperformante din cadrul Romsilva, al directorilor și al persoanelor cu funcție de decizie va fi diminuat și ne vom asigura că vom optimiza activitatea acestei instituții, a declara ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. 

Urgie pe capul românilor din Italia. Cod ROȘU de vreme rea. Alunecări de teren, drumuri închise și inundații

Vremea rea a pus stăpânire pe jumătatea centrală și nordică a Italiei, iar autoritățile au emis o serie de coduri roșii și portocalii regionale. Situația este critică, cu alunecări de teren, râuri sub supraveghere și școli închise în mai multe localități. În Genova, un zid de sprijin s-a prăbușit...

Topul companiilor aeriene care pierd cel mai des bagajele pasagerilor. Surprize în fruntea clasamentului

În lumea aviației, gestionarea bagajelor reprezintă o provocare constantă pentru companiile aeriene, iar incidentele de pierdere a bagajelor pot afecta semnificativ experiența pasagerilor. Cu toate acestea, există companii aeriene care excelează în pierderea bagajelor călătorilor, iar un site de ...

Semnificația EZOTERICĂ a furtului unui tezaur. Cunpscua specialită în spitualitate Olga Croitpru dezvăluie sensurile ascunse

Din punct de vedere ezoteric, pierderea sau furtul unei părți din tezaurul unei țări, cum ar fi tezaurul dacic, poate fi interpretată și ca simbol al pierderii unei energii colective esențiale, a unei legături profunde cu rădăcinile istorice și spirituale ale națiunii, a explicat specialista și r...

România are de astăzi o hartă interactivă a zonelor cu risc seismic. Unde poți verifica dacă locuința ta e în pericol

România va avea din 28 ianuarie o hartă interactivă a zonelor cu risc seismic. Aceasta va ajuta atât locuitorii să ştie în ce zonă stau, cât şi autorităţile locale să acceseze fonduri pentru consolidări, în contextul în care Guvernul României a aprobat, în perioada 2022-2023, o serie de programe ...

Cutremur în România, marți după-amiaza, A fost unul dintre cele mai PUTERNICE de la începutul anului

Un seism cu magnitudinea de 3,6 pe scara Richter s-a produs marțiîn județul Buzău, transmite Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Good News

Only good and positive news.