O noua metoda de inselatorie face victime printre romani. Infractorii apeleaza la metode ingenioase de deghizare

O noua metoda de inselatorie face victime printre romani. Infractorii apeleaza la metode ingenioase de deghizare
📅 2025-01-28

”Seria de tentative de fraudă se foloseşte de vishing (apeluri telefonice de phishing) pentru a convinge utilizatorii români să partajeze atacatorilor date cu caracter sensibil, în special date bancare”, a transmis, marţi, DNSC.

Specialiştii explică şi modul de operare.

”Atacatorii apelează victima, pretinzând că sunt din partea SIF Muntenia sau Bursa de Valori Bucureşti (BVB), şi folosesc drept pretext al apelului presupuse acţiuni vechi pe care victima le-ar deţine din perioada cuponiadei din anii ’90, dar despre care a uitat. Atacatorii susţin că aceste acţiuni s-au apreciat foarte mult ca valoare, însă pentru a le vinde şi a încasa sumele respective, victima trebuie să urmeze un proces la îndrumarea atacatorului”, a mai transmis DNSC.

Potrivit specialiştilor, în realitate nu există aceste acţiuni, iar atacatorii cer victimei să instaleze pe dispozitiv anumite aplicaţii false, care folosesc identitatea vizuală a entităţilor impersonate şi care au ca scop prejudicierea financiară a victimei.

Recomandări:

- Nu instalaţi aplicaţii sau programe la solicitarea apelanţilor, în special dacă vi se cere acest lucru în regim de urgenţă şi cu explicaţii vagi;

- Nu furnizaţi niciodată telefonic date cu caracter sensibil (date personale, de autentificare, sau de carduri bancare), în urma unor apeluri suspecte, chiar dacă par a proveni de la instituţii de încredere;

- Verificaţi întotdeauna autenticitatea apelurilor de la o autoritate sau instituţie, printr-un canal de comunicare separat, în special dacă vi se solicită date cu caracter sensibil;

- Raportaţi astfel de apeluri către organizaţia a cărei identitate este folosită pentru a atrage atenţia cât mai rapid asupra noilor scenarii folosite de atacatori în astfel de iniţiative frauduloase;

- În cazul în care aţi furnizat date de card, sesizaţi imediat banca, iar dacă aţi fost păgubit, depuneţi o plângere la Poliţie (fizic sau la petitii@politiaromana.ro) şi notificaţi DNSC (telefon 1911 sau platforma PNRISC: https://pnrisc.dnsc.ro/).

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Cea mai bună perioadă din zi să faci mișcare. Când arzi mai rapid caloriile. Ce recomandă specialiștii

Cea mai bună perioadă din zi să faci mișcare! Când arzi mai rapid caloriile. Iată ce recomandă specialiștii.

O nouă metodă de înșelătorie face victime printre români. Infractorii apelează la metode ingenioase de deghizare

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că atacatorii cibernetici continuă campania de fraudă prin apeluri telefonice din partea unor infractori care se deghizează în reprezentanţi ai Bursei din România. În acest fel, speră să obţină acces la date bancare.

Accident nimicitor, în Bistrița: după impactul cu un microbuz, mașina a fost aruncată în alt autoturism și s-a oprit în stâlp. Un pieton, rănit de firele smulse 

Trei persoane, printre care și un copil în vârstă de patru ani, au fost rănite marți dimineața într-un accident produs pe o stradă din municipiul Bistrița, în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz de transport persoane.

Avocata lui Călin Georgescu a descins la CCR. Ce DOCUMENTE cere

Avocata lui Călin Georgescu descinde la CCR. Aceasta a intrat în sediul instituției marți, pentru a vedea care este stadiul petițiilor formulate de români. 

Simptomele diabetului de tip 2. Cum poți identifica această afecțiune cronică. Primele semnale pe care le transmite organismul

Simptomele diabetului de tip 2. Cum poți identifica această afecțiune cronică. Iată la ce trebuie să fii atent.

Trafic OPRIT pe DN22 în județul Tulcea. Două autoturisme și un autocamion, implicate într-un accident

Circulația este oprită pe DN22, în județul Tulcea, după ce două autoturisme și un autocamion s-au ciocnit. În urma accidentului, două persoane au nevoie de îngrijiri medicale.

Salată de quinoa cu rodie și feta. Rețetă pentru o masă sănătoasă

Această salata de quinoa cu rodie și feta este o combinație echilibrată de arome și texturi, perfectă atât ca fel principal ușor, cât și ca garnitură rafinată pentru diverse preparate. Boabele de quinoa, pufoase și ușor crocante, oferă o bază sățioasă și nutritivă, iar semințele de rodie adaugă o...

Ce înseamnă când visezi incendiu. Semnificația complexă a acestui vis

Ce înseamnă când visezi incendiu. Semnificația complexă a acestui vis.

Nicuşor Dan: Anularea alegerilor, un eșec uriaș. Iohannis are o mare responsabilitate în acest eşec

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a fost un ”uriaş eşec” faptul că România a anulat alegerile prezidenţiale şi, cu fiecare săptămâna care trece şi nu avem explicaţii suplimentare despre această decizie, acest eşec se acutizează. El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis are o mare r...

SURSE: Klaus Iohannis a pierdut vila de lux din Aviatorilor, pentru refacerea căreia statul a prăpădit 9 milioane de euro!

Klaus Iohannis nu va mai sta după finalul mandatului de președinte în vila de lux din Aviatorilor, renovată de statul român cu 9 milioane de euro, potrivit unor surse guvernamentale citate de Realitatea PLUS. 

Good News

Only good and positive news.