Un accident feroviar a avut loc joi dimineața pe raza localității Valea Lupului din județul Iași. O femeie care se afla în apropierea șinelor a fost acroșată de un tren. Mecanicul de tren a raportat incidentul, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de urgență, relatează Ziarul de Iași.
Femeia a fost transportată la spital, cu răni ușoare.
„Am văzut doar că era oprit un tren în zona Popas Păcurari, călătorii au coborât și mergeau pe jos spre oraș. Au venit trei ambulanțe și un echipaj de poliție. A fost în jurul orei 08:15”, a declarat un martor.