Nicusor Dan considera ca anularea alegerilor este un esec al statului roman si cere explicatii

Nicusor Dan considera ca anularea alegerilor este un esec al statului roman si cere explicatii
📅 2025-01-12

De asemenea, el crede că „a fost o influență a Rusiei” și că „oamenii l-au folosit pe Călin Georgescu pentru a da o palmă clasei politice”.

„Oamenii au dreptate să întrebe care au fost motivele, care sunt rezultatele anchetelor. Până acum nu s-a dovedit nimic. Faptul că am ajuns să avem o anulare de alegeri e evident un eșec al instituțiilor statului și aici vorbim de servicii, Parchet, Autoritatea Electorală, eventual de ANAF, nu știu, și evident de președintele României.

CCR a dat această decizie, acum e extrem de important ca aceste instituții să lămurească, pentru că altfel o să scadă foarte mult încrederea în instituțiile statului. Instituția asta a alegerii e cea mai importantă instituție a democrației”, a declarat Nicușor Dan.

În opinia lui data alegerilor trebuia fixată în funcție de răspunsul autorităților la întrebarea „când vom lămuri rezultatul alegerilor”.

„Măsura anulării a fost justificată de o chestiune financiară”

„Sunt informații pe care nu le am și poate că premierul, fiind parte a CSAT, poate că are niște informații. Eu cred că data trebuia fixată în funcție de răspunsul autorităților la întrebarea „când vom lămuri rezultatul alegerilor”, pentru că, în opinia mea, și pentru susținătorii lui Călin Georgescu sau acestui curent populist izolaționist, e important ca la începutul campaniei să știe dacă are dreptul să candideze, adică să nu se apuce să strângă semnături degeaba.

E cel mai important când începem campania să știm că am închis situația. Depinde de informațiile, de analiza completă pe care instituțiile trebuie să ni le dea. Pentru moment, măsura anulării a fost justificată de o chestiune financiară, în sensul că avem un candidat care a declarat zero lei și am văzut oameni plătiți cu sute de mii de euro care i-au făcut campanie, am văzut multe filmulețe care știm că costă și tocmai ăsta e răspunsul, să lămurim cât a costat această campanie”, a mai adăugat Dan.

De asemenea, a mai explicat că „trebuie să știm cât mai repede dacă mai poate candida Călin Georgescu.

„Trebuie să ne spună CCR dacă mai poate candida Călin Georgescu, dar e bine să știm cât mai repede. Legat de Diana Șoșoacă, pentru că am citit hotărârea CCR, în opinia mea, decizia este juridic corectă în sensul că CCR avea și atribuția și normele legale pentru a o exclude, însă sistemul legislativ care a permis CCR să facă asta nu e unul corect, pentru că oricine vrea să candideze și are o opinie față de cum vrea să se desfășoare lucrurile în România, dacă opinia asta nu afectează chestiuni fundamentale, adică democrația însăși, are dreptul să candideze”, a mai spus candidatul independent la prezidențiale. 

Trebuie dovedit dacă a fost o influență a Rusiei

Totodată, Nicușor Dan crede că „a fost o influență a Rusiei”.

„Eu înclin să cred că a fost o influență a Rusiei. Ceea ce eu cred e că există o rețea de site-uri, de mici reviste online care se promovează între ele și care promovează narativul Rusiei. Trebuie dovedit dacă această rețea în mod organic sau plătit a ajutat campania lui Călin Georgescu.

Nu cred că există persoane care să aibă politica drept lobby și să plătească sute de mii de euro să sprijine un candidat, cum s-a dovedit că s-a întâmplat. Eu nu cred că există astfel de gesturi gratuite”, a mai afirmat Dan.

Călin Georgescu este un instrument de răzbunare al românilor

El a mai afirmat că Georgescu e un instrument folosit de oamenii nemulțumiți pentru a da o palmă clasei politice vechi.

„Cred că în spatele lui Georgescu sunt mulți oameni nemulțumiți de direcția statului, de faptul că nu se mai pot face combinațiile care se făceau înainte, deși se fac multe combinații. Mai departe de ce Călin Georgescu are un vot așa de mare, de ce are și mai mulți susținători acum? Pentru că există o profundă nemulțumire față de clasa politică și pe această uriașă nemulțumire, pe toate palierele, de cum funcționează școlile, spitalele, corupție, și pe această nemulțumire generală, cu o campanie foarte inteligentă și costisitoare a apărut un personaj și oamenii nu-l votează neapărat pe Călin Georgescu.

Și-au găsit un instrument pentru a da o palmă clasei politice vechi. Eu n-am pus această întrebare, însă înclin să cred ce am citit în presă, că oamenii care consideră că decizia CCR nu e motivată corect de fapte, sunt cam două treimi din populație. E uriaș. Între ei sunt și mulți oameni care n-au votat cu Călin Georgescu, dar spun că vor o explicație”, a conchis Nicușor Dan.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Bărbat înjunghiat în fața unei săli de jocuri, în Constanța. A ajuns la spital

Un bărbat a fost transportat la spital după ce a fost înjunghiat în fața unei săli de jocuri de noroc din Constanța.

Horoscop luni 13 ianaurie 2025. Zodiile care au parte de vești bune la început de săptămână

Pentru unele zodii începutul de săptămână aduce doar vești bune, pentru alții nu este un moment oportul s ia decizii radicale. 

Nicușor Dan consideră că anularea alegerilor este un eșec al statului român și cere explicații

Primarul general al Capitale, candidat independent la prezidențiale, consideră că „anularea alegerilor prezidențiale este un eșec al statului”, adăugând că instituțiile trebuie să lămurească ce s-a întâmplat. 

George Simion, liderul suveraniștilor: „Vor să împingă alegerile până în toamnă ca să scape de valul georgist”

Liderul suveraniștilor români consideră că președintele Iohannis trebuie să își prezinte de urgență demisia. George Simion anunță că AUR va iniția proteste în diaspora, dar și în fața fiecărei prefecturi din țară.

Convorbirea anului 2025. Donald Trump și Vladimir Putin își vor telefona pe firul roșu

Unul dintre primele lucruri pe care le va face președintele Donald Trump la începerea celui de-al doilea mandat la Casa Albă va fi să discute telefonic cu Vladimir Putin. 

Mesaj de FORȚĂ de la președintele ales, CĂLIN GEORGESCU: „Liberul arbitru este un dar divin, iar politicienii nu au dreptul să se joace cu Dumnezeu!”

Președintele ales, CĂLIN GEORGESCU, a trimis un  nou mesaj de forță pentru românii care s-au săturat să fie furați de 35 de ani. 

Accident grav în Timiș. Un băiat de 7 ani și o fetiță de 11 ani, răniți VIDEO

Un băiat de 7 ani şi o fată de 11 ani au fost răniţi, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Timiş. Maşina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism.

Victor Ponta, despre protestul de susținere a președintelui ales, Călin Georgescu: „Cine îi ignoră va păți ca Băsescu”

Fostul premier ia apărarea oamenilor scoși în stradă de AUR. Victor Ponta spune că aceștia au nemulțumiri legitime și avertizează că politicienii care îi ignoră vor deconta la fel ca Traian Băsescu.

Un șofer problemă. A fost prins fără ITP, fără RCA și cu droguri în mașină

Un șofer din București a fost oprit de Poliția Rutieră în trafic fiind depistat fără RCA și ITP la mașina, dar și cu droguri în autoturism.

Apare un nou furnizor pe piața de gaze naturale din România

Romgaz se pregătește să devină furnizor de gaze naturale, iar dacă procedurile de achiziție și implementare se vor desfășura conform graficului stabilit, primele oferte destinate consumatorilor casnici și non-caznici mici vor fi disponibile chiar în acest an, a anunțat în acea săptămână Ministeru...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.