Ministrul Muncii a reactionat dupa valul de reclamatii ale pensionarilor in cadrul emisiunii Culise Statului Paralel: Maine trimit corpul de control

Ministrul Muncii a reactionat dupa valul de reclamatii ale pensionarilor in cadrul emisiunii Culise Statului Paralel: Ma
📅 2024-11-19

Unul dintre exemple a fost al unei pensionare care, de opt luni, așteaptă să-i fie transferat dosarul de pensionare de la București la Prahova, dat de fiecare dată i s-a răspuns că "nu merge softul." De asemenea, mai multe persoane au reclamat faptul că persoane cu funcții de conducere la nivelul Casei de Pensii a București și a sectorului 3 i-ar fi certat pe acei pensionară care prin intermediul Realitatea Plus i-au reclamat ministrului Muncii o serie de nereguli.

În fața acestei situații, Simona Bucura-Oprescu a afirmat că trimite „corpul de control al Ministerului Muncii mâine (miercuri - N.R.) la CNPP. Vom verifica modul de derulare a contractului încheiat între CNPP privind aplicația informatică. În fiecare zi mi se spune: testăm, apar erori...”, a spus ministrul Simona Bucura-Oprescu la Realitatea PLUS.

Referitor la plata drepturilor restante, ministrul a precizat că până în decembrie vor fi achitate toate. „Am cerut celor de la CNPP ca atât drepturile aferente recalculării, cât și cele aferente revizuirilor – diferențele bănești pe care le avem de plătit pensionarilor – să fie achitate integral până în decembrie 2024. Aceleași cerințe vizează și cererile noi, până în luna septembrie 2024.”

În ceea ce privește stadiul recalculării pensiilor, ministrul Muncii a afirmat că sunt mai puțin de 20.000 de pensionari care încă nu au primit deciziile de recalculare, în principal dintre cei care au depus dosarele de pensionare în perioada iunie-august 2024.

„Pe raportarea din aceasta seară, sunt 19.000 de pensionari care așteaptă recalcularea. Este vorba despre pensionari care și-au primit pensiile în fiecare lună, însă la valoarea din august 2024. Diferențele rezultate în urma recalculării sau cele apărute în urma revizuirii deciziilor vor fi plătite cel târziu până în luna decembrie. Au fost aproximativ 170.000 de decizii de recalculare care nu au fost emise.”, a explicat ministrul de resort.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Ministrul Muncii a reacționat după valul de reclamații ale pensionarilor în cadrul emisiunii "Culise Statului Paralel": "Mâine trimit corpul de control"

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a reacționat rapid după valul de sesizări ale pensionarilor care au trimis mesaje în emisiunea "Culise Statului Paralel". După ce a aflat că la multe Case de Pensii din țară oamenii încă nu au primit recalculările și chiar sunt tratați batjocoritor, minist...

Care sunt cele mai gospodine zodii. Top 5 nativi activi în bucătărie

De la prepararea celor mai delicioase mâncăruri, până la aranjarea perfectă a mesei, unii nativi ai zodiacului sunt cu adevărat talentați în bucătărie. Dacă ești în căutarea unui expert culinar sau a unei gazde desăvârșite, iată care sunt cele mai gospodine zodii, acele semne care sunt mereu preg...

Ce se ascunde în tunelul secret din Munții Bucegi. Intrarea betonată de autorități a generat numeroase legende locale

În inima impresionantă a Munților Bucegi, un mister atrage atenția pasionaților de istorie și aventură: Tunelul Izvor. Începută în 1913, această lucrare titanică a fost abandonată în negura timpului, iar intrarea sa a fost betonată de către autorități, ceea ce a stârnit și mai mult imaginația col...

S-a votat în Parlament! Câștigurile din criptomonede vor fi scutite de impozit

Parlamentul României a adoptat recent o lege prin care câștigurile obținute din tranzacțiile cu criptomonede vor fi scutite de impozitul pe venit de 10%, însă doar pentru o perioadă limitată. 

Ciucă: "E foarte posibil ca într-o confruntare finală să existe surprize între Simion şi Ciolacu. Există un singur candidat care să-l bată pe Marcel Ciolacu în turul 2 şi acela sunt eu

Candidatul PNL pentru funcția supremă în stat, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că, dacă Marcel Ciolacu şi George Simion ar intra în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, repetând oarecum scenariul din 2000, când românii au fost nevoiți să-l voteze pe Iliescu pentru a-l bloca pe Vadim, nu se va...

Italienii vin în masă în Europa de Est, inclusiv România, să-și repare dinții. Cum a ajuns turismul stomatologic să bage dentiștii din Italia în șomaj

Turismul stomatologic reprezintă o preocupare tot mai mare pentru autoritățile din Italia, unde aproximativ 200.000 de italieni aleg anual să își trateze dinții în străinătate. Această tendință este determinată de costurile reduse și promisiunea unor servicii rapide. Conform raportului Observator...

Ciucă îl contrazice pe Ciolacu: "Nu se poate, tehnic, să intrăm în Schengen de la 1 ianuarie 2025"

Liderul și candidatul PNL la președinție, Nicolae Ciucă, a contrazis ferm afirmația făcută cu doar o zi în urmă de către premierul PSD Marcel Ciolacu, privind intrarea României în spațiul Schengen, de la 1 ianuarie anul viitor. Precizând că și el a vorbit cu premierul austriac Karl Nehamer, așa c...

Cum a fost surprinsă Anca Țurcașiu alături de iubitul ei. Ipostaze tandre din vacanță

Anca Țurcașiu, cunoscuta artistă, a avut parte de o vacanță de neuitat alături de iubitul ei în Abu Dhabi. Deși este destul de activă pe rețelele sociale atunci când vine vorba de carierea sa și de proiectele sale muzicale, vedeta a fost, până de curând, mai rezervată în ceea ce privește viața pe...

Nicolae Ciucă îl ironizează pe Ciolacu după ce a anunțat că a discutat la telefon cu Donald Trump: Bine că a vorbit acum, nu va avea ocazia după alegeri

Liderul și prezidențiabilul PNL Nicolae Ciucă l-a ironizat pe contracandidatul social-democrat Marcel Ciolacu, după ce acesta a postat pe rețelele de socializare informația că a discutat la telefon cu noul președinte american ales "Donald Trump nu este un om cu care să vorbești ”How are you?”, a ...

Cât poate retrage un român de la bancă la finalul anului 2024: Suma maximă pe care o poate scoate

La finalul anului 2024, suma maximă pe care un român o poate retrage de la bancă variază în funcție de politica fiecărei instituții financiare, tipul de cont sau card deținut și, în unele cazuri, opțiunile de configurare ale aplicației bancare.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.