Marcel Bolos explica de ce ne-a lasat Comisia Europeana fara 20 de miliarde de euro din Cererea 3 de plata PNRR

Marcel Bolos explica de ce ne-a lasat Comisia Europeana fara 20 de miliarde de euro din Cererea 3 de plata PNRR
📅 2025-01-20

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a explicat luni, la un post TV, motivele pentru care Comisia Europeană a blocat cererea de plată numărul 3 din cadrul PNRR, principalele cauze fiind neîndeplinirea de către România a unor jaloane legate de numirile din companiile de stat, dar şi de pensiile speciale.

„Într-adevăr, avem pentru cererea de plată numărul trei o serie de jaloane faţă de care Comisia nu a validat încă faptul că au fost îndeplinite. Unul dintre cele mai importante jaloane este cel legat de pensiile speciale, pentru că pe de o parte, aşteptăm decizia Curţii Constituţionale, pe data de 4 februarie, în ceea ce priveşte pensiile militarilor şi pe de altă parte, avem pronunţarea pe care deja Curtea Constituţională a avut-o pentru ceea ce înseamnă impozitarea cu 20% a pensiilor speciale şi, desigur, de aici neconstituţionalitatea acestei decizii. Aşteptăm aceste decizii să fie publicate în Monitorul Oficial şi aşteptăm şi vizita Comisiei Europene anunţată pentru perioada 10-14 februarie”, a declarat Boloş, care a fost anterior ministru de Finanţe.

Potrivit ministrului, vizita Comisiei Europene va fi ”definitorie” pentru ceea ce înseamnă clarificările în privinţa cererii de plată numărul trei. ”De asemenea mai avem definitorie, pentru implementarea PNRR, modificările şi renegocierea PNRR-ului, pentru care ne-am fixat ca termen de depunere oficială data de 31 martie 2025”.

Ministrul a adăugat că jalonul legat de pensiile speciale este unul dintre cele mai importante, alături de numirea în consiliile de administraţie, mai ales jaloanele care privesc numirile la Ministerul Energiei. ”Acolo, din ce avem ca şi numiri în consiliile de administraţie pentru trei companii, astăzi Comisia Europeană a reţinut şi a suspendat 400 de milioane de euro pentru neîndeplinirea acestui jalon. Şi de aceea, în această perioadă discutăm inclusiv la nivel de Guvern, pentru a găsi o soluţie încât aceste numiri să fie deblocate şi cumva să reuşim să facem dovada că aceste jaloane sunt îndeplinite”,

Marcel Boloş a spus că termenul de şase luni de la momentul la care se comunică scrisoarea oficială a Comisiei încă nu a început să curgă, iar Guvernul aşteaptă scrisoarea oficială a Comisiei.

”Probabil că aceasta se va întâmpla după ce CCR se va pronunţa, pe data de 4 februarie, asupra pensiilor militarilor şi, apoi, în cele şase luni care curg oficial, să reuşim măsuri, inclusiv cu AMEPIP-ul, să nu uităm că şi acolo avem procedura pentru numirea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor, care de asemenea costă România alte 400 de milioane de euro. Şi ar fi păcat ca aceste costuri enorme pe care le avem, cu neducerea la bun sfârşit a acestor jaloane, să se transforme până la urmă în pierderi de bani pentru ţara noastră.”

România mai are 20 de miliarde de euro de încasat de la Comisia Europeană, până pe data de 31 august 2026, din cele 29 de miliarde care i-au fost alocate. ”E un timp extrem de scurt şi o valoare enormă pentru România şi pentru investiţiile asumate în cadrul PNRR.” 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Zodiile pot avea probleme de sănătate în 2025. La ce să fie atente și ce să evite complet

Începutul unui nou an este momentul perfect pentru a reflecta asupra sănătății și pentru a adopta obiceiuri mai bune. Zodiile pot avea probleme de sănătate în 2025, dar cu puțin ajutor ar putea trece peste ele fără probleme.

Marcel Boloș explică de ce ne-a lăsat Comisia Europeană fără 20 de miliarde de euro din Cererea 3 de plată PNRR

Ministrul Fondurilor Europene spune că România nu şi-a îndeplinit anumite jaloane legate de pensiile speciale şi numirile la companii de stat. Motiv pentru care au fost blocate fondurile, iar Comisia Europeană va veni în februarie să vadă pe viu cum stă treaba cu afacerile păguboase ale statului.

Orașul care le oferă pensionarilor electrocasnice de ultimă generație, pe gratis. Motivul este INEDIT

Pensionarii din North Lincolnshire, Marea Britanie, primesc gratuit mii de electrocasnice moderne, precum friteuze cu aer cald și aparate de gătit cu temperatură scăzută, printr-un proiect aprobat de consiliul local.

Donald Trump și JD Vance, la slujbă religioasă, înainte de ceremonia de învestire. De la ora 18 întreagul eveniment va fi LIVE pe REALITATEA

Deși nu a declarat niciodată că este un om religios, Donald Trump și vicepreședintele său, JD Vance, vor participa la o slujbă religioasă înainte de ceremonia de învestire.

Un influencer a fost bătut pe stradă, în Sectorul 5. De la ce a pornit totul? VIDEO

Un cunoscut influencer a postat un clip în care povestește că agresorul i-a dat „un pumn fix în ochi” și a ajuns la Spitalul Oftalmologic de Urgență. Totul de la simplul fapt că a vrut să-l filmeze pe un alt bărbat.

Droguri ascunse în mâncarea pentru pisici. Coletele erau livrate prin curier

Doi tineri, un bărbat și o femeie, în vârstă de 20 și 23 de ani, au fost arestați preventiv după ce au fost acuzați de introducerea în țară a unor droguri de mare risc, ascunse ingenios în pungi cu hrană pentru pisici.

Ședința Coaliției, la care urma să se discute candidatura lui Crin Antonescu și proiectul de buget, s-a AMÂNAT pentru altă zi - SURSE

Ședința Coaliției de guvernare, la care urmau să se analize sondajele interne privind intenția actuală de vot la alegerile prezidențiale, dar și proiectul de buget, a fost amânată și nu va mai avea loc luni, potrivit unor surse politice citate de Realitatea Plus. Decizia ar fost luată pentru că l...

Mare ATENȚIE la fraudele de tip „spoofing”! Escrocii folosesc numere de telefon care par a fi OFICIALE

Metoda „spoofing” devine tot mai des utilizată de escroci pentru a înșela persoane, folosind numere de telefon aparent oficiale ale băncilor sau autorităților. Scenariul este simplu, dar eficient: sunteți contactat și vi se spune că ați solicitat un credit, iar ulterior vi se cer informații perso...

"Legea Junglei", o nouă emisiune-eveniment la Realitatea Plus. În fiecare vineri, de la ora 21:00, cu Dan Ionescu - VIDEO

A venit vremea ca abuzurile din justiție să fie demascate. A venit vremea ca românii batjocoriți să fie auziți. A venit vremea dreptății. România nu mai poate fi guvernată de Legea Junglei, ca în ultimele decenii. 

Noi REGULI pe Instagram! Platforma își extinde limita pentru Reel-uri la 3 minute

Adam Mosseri, șeful Instagram și Threads, a anunțat o schimbare semnificativă pentru platformă: Reel-urile pot avea acum o durată de până la 3 minute, dublând limita anterioară de 90 de secunde. Această actualizare oferă creatorilor de conținut mai mult spațiu pentru a-și exprima creativitatea, r...

Good News

Only good and positive news.