INSP a anuntat oficial cazurile confirmate de metapneumovirus uman. In China este in limitele asteptate pentru sezonul de iarna

INSP a anuntat oficial cazurile confirmate de metapneumovirus uman. In China este in limitele asteptate pentru sezonul d
📅 2025-01-10

INSP a transmis, vineri, precizări cu privire la Metapneumovirusul uman (HMPV).

„Primul caz detectat şi raportat, în luna noiembrie, în cadrul sistemului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) este din Bucureşti. Un al doilea caz din Bucureşti a fost confirmat ieri, 9 ianuarie 2025, de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar cazul din Oradea este în curs de validare”, anunţă INSP.

HMPV este un virus respirator obişnuit, urmărit în cadrul sistemului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI).

”Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în intreg sezonul, în alţi ani sub 10 iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri”, a mai transmis instituţia citată.

Aceasta explică faptul că, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nivelul infecţiilor respiratorii acute, inclusiv cauzate de Metapneumovirusul uman (hMPV), în China este în limitele aşteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobişnuite de izbucniri epidemice.

”Autorităţile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleşit, iar spitalizările sunt în prezent mai puţine decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situaţii de urgenţă şi, în consecinţă, nu au fost declanşate nici măsuri de răspuns la acestea”, a mai transmis INSP.

Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor:

  • Spălarea regulată a mâinilor cu apă şi săpun;
  • Respectarea igienei tusei şi a strănutului: acoperirea nasului şi a gurii cu un şerveţel în timpul tusei şi al strănutului şi aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului şi a gurii în plica cotului în timpul strănutului;
  • Aerisirea zilnică a încăperilor;
  • Evitarea locurilor aglomerate;
  • Adresarea la medicul de familie la apariţia simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesar a fi urmate;
  • Evitarea intrării în colectivitate şi în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne şi simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariţia acestora şi adresarea la medicul de familie.
  • Îndemnăm populaţia să respecte măsurile de prevenire şi să contacteze medicul de familie în cazul apariţiei simptomelor respiratorii.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

România are bancomate la oraș. La țară, mai rar spre deloc!

Conform statisticii de la Banca Națională a României, aproape 90% din bancomatele din România sunt instalate în orașe, în timp ce la țară au ajuns restul de 10%.

Intestinul, „al doilea creier”? Un medic explică de ce sănătatea intestinală are un impact direct asupra stării noastre generale de zi cu zi

Sindromul de Intestin Iritabil (SII) este o afecțiune cronică a tractului gastrointestinal, caracterizată prin dureri abdominale, disconfort și modificări ale tranzitului intestinal. Deși nu pune viața în pericol, ne poate afecta semnificativ calitatea vieții. 

Horoscop sâmbătă, 11 ianuarie 2025. O zodie ascunde deliberat unele informații, iar nativul Taur cheltuie bani pe ceva necesar

Horoscop sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Prima zi din acest weekend e destul de agitată pentru cele 12 semne zodiacale. Află motivul pentru care o zodie ascunde deliberat unele informații, dar și de ce un nativ e nevoit să cheltuie bani.

Donald Trump, sentinţă de „eliberare necondiţionată” în dosarul Stormy Daniels. Reacția președintelui ales al SUA

Donald Trump a primit o sentinţă de „eliberare necondiţionată” în cazul Stormy Daniels. Președintele ales al SUA este nemulţumit şi a anunţat că va face apel.

Ingredientul secret pe care trebuie să îl folosim la cartofii copți! Vor fi mai gustoși și mai crocanți ca oricând

Cartofii copți sunt un preparat delicios și extrem de simplu, pe care îl putem pregăti fără probleme, în numai câteva minute. Însă, pentru ca aceștia să fie cu adevărat gustoși și să aibă o textură crocantă, este important să știm cât de utile pot să fie anumite ingrediente!

UE trimite 3 miliarde de euro, ajutor pentru Ucraina. De unde provine suma

Uniunea Europeană acordă un ajutor financiar în valoare de 3 miliarde de euro pentru Ucraina Suma este rezultată din profiturile activelor rusești care au fost înghețate. 

Mantra potrivită pentru fiecare zodie în 2025. Mesaje care te inspiră să îți găsești echilibrul

Anul 2025 vine cu provocări și oportunități pentru fiecare dintre noi, iar conectarea cu energiile astrale ne poate ajuta să navigăm mai ușor prin toate aceste schimbări. O modalitate simplă, dar puternică, de a atrage pozitivitatea și de a-ți găsi echilibrul interior este folosirea unei mantre p...

Când intră în vigoare „rovinieta de munte”, valabilă pe Valea Prahovei? Pe ce drumuri se va aplica noua taxă

Noul an aduce noi taxe pentru unii șoferi. Mai exact, este vorba de transportatorii de mare tonaj care vor circula pe unele artere rutiere de pe raza județului Brașov. Consiliul Județean a decis ca aceste vehicule, pe lângă obținerea permisului de liberă trecere, să plătească și o taxă de drum su...

Descoperire macabră, la margine de București. Cadavrul unei femei, găsit în pădurea din Bragadiru

Poliția din Bragadiru a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, după ce a fost descoperit cadavrul unei femei la marginea pădurii din localitate. Corpul era în stare avansată de putrefacție. 

INSP a anunţat oficial cazurile confirmate de metapneumovirus uman. În China este în limitele aşteptate pentru sezonul de iarnă

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, vineri, că în acest sezon de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) au fost confirmate două cazuri de metapneumovirus uman, al treilea – cel al femeii din Oradea – fiind în curs de validare. Anual sunt descoperite cazuri,...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.