Membrii trupei Proconsul au transmis un mesaj emoționant pe pagina lor oficială de Facebook
„Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme. Cei 30 de ani petrecuți împreună rămân, atât cât ne mai îngăduie Dumnezeu și nouă pe acest pământ, amintiri care nu se șterg. Un Om încercat de viață, recunoscător pentru atât cât i-a dat Dumnezeu, un Prieten și coleg cu care am fost deosebit de privilegiați să petrecem, cu bune și cu mai puțin bune, acești 30 de ani din viețile noastre. Odihnește-te în pace, Vali!”
Valentin Petricenco a fost mai mult decât un simplu toboșar pentru trupa Proconsul.
A fost o parte esențială a poveștii lor muzicale și o prezență marcantă în viața colegilor săi. În 2017, din cauza unor probleme personale, Vali s-a retras din activitatea artistică, locul său pe scenă fiind preluat de fiul său, Pavel, continuând astfel moștenirea sa muzicală.
Dispariția sa lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat, dar și în lumea muzicii românești. Dumnezeu să-l odihnească în pace!