Un război va avea mereu consecințe devastatoare, generând pierderi și daune în diverse domenii, inclusiv în cele care pot părea lipsite de importanță la o primă vedere. Un exemplu este impactul asupra industriei alimentare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și ingeniozitatea gospodinelor care au căutat soluții rapide pentru a remedia situația.
În timpul unui conflict major precum cel de-al doilea război mondial, raționalizarea alimentelor a devenit o realitate, unele produse dispărând definitiv de pe piață. În acest context, a fost necesară inventarea de noi rețete, utilizând substituente pentru a recrea preparatele obișnuite. Navele care transportau alimente erau frecvent atacate de forțele inamice, ceea ce contribuia la lipsa anumitor ingrediente. Guvernele au intervenit prin raționalizarea alimentelor, iar câteva dintre acestea au lipsit ani de zile de pe piață. Astfel, gospodinele au fost nevoite să utilizeze înlocuitori pentru produsele de bază, la care astăzi ne-am gândi mai degrabă cu reticență.
Plăcintele și prăjiturile erau preparate din aluat de cartofi, deoarece ingrediente precum untul, ouăle sau făina erau raționalizate. Gospodinele au găsit modalități ingenioase de a adapta rețetele, folosind cartofii, care erau ușor de cultivat. Autoritățile încurajau această practică, emițând pliante cu rețete de cartofi copți, biscuiți din cartofi și produse de patiserie cu aluat de cartof.
Desert de post, preparat la rece. Rapid, hrănitor, bogat în vitamine și foarte gustos
Aluatul pentru plăcinte, în locul celui clasic, consta din margarină, făină, cartofi și sare, iar în unele cazuri se folosea și grăsime.
Prăjitura de război
Gospodinele au fost nevoite să inventeze rețete noi și improvizate pentru deserturi, în absența ingredientelor esențiale, precum zahărul, ouăle și laptele. Astfel, ele au recurs la sos de mere, melasă sau untură ca substitute pentru grăsimi și îndulcitori. O rețetă simplă, numită „prăjitura de război”, a câștigat popularitate datorită accesibilității sale. Aceasta consta din amestecul a două căni de zahăr, două de apă fierbinte, trei linguri de untură, o linguriță de sare, câte o linguriță de cuișoare și scorțișoară, precum și, opțional, un pachet de stafide. Compoziția se fierbea timp de 5 minute, apoi se răcea. Se adăugau 2-3 căni de făină cu o linguriță de bicarbonat de sodiu dizolvată în apă și eventual o linguriță de praf de copt, după care se cocea timp de aproximativ o oră. Dacă aveau câteva, puteau adăuga nucă deasupra. De asemenea, canadienii au creat un desert numit Apple Brown Betty, care includea pesmet vechi și sirop de arțar în loc de zahăr.
Maioneză fără ou
În acea perioadă, maioneza era adesea preparată fără ouă, din lipsa acestora. Pentru a obține o textură similară se folosea, din nou, cartoful. Nu avea același gust, cu siguranță, însă oamenii au fost nevoiți să se adapteze. Se folosea ulei vegetal, dacă se putea obţine. Pe lângă cartof, se punea oţet şi muştar.
Pâinea naţională a britanicilor
Pentru a putea face pâine la acea vreme, britanicii aveau nevoie să importe grâu din Canada. În timpul războiului, s-a preferat să fie adusă muniție în locul alimentelor, însă, așadar pâinea albă ajunsese să fie interzisă chiar.
În locul ei, au introdus un nou tip de pâine numită „pâine naţională”. Aceasta era făcută din grâu cultivat în Marea Britanie, mai puţin rafinat, cu textură aspră și avea un gust extrem de neplăcut. De aceea, pâinea naţională a fost numită „arma secretă a lui Hitler”.
„Pâinea naţională” era de culoare gri şi avea o textură asemănătoare rumeguşului. Cu toate acestea, se pare că era mult mai sănătoasă decât pâinea albă. Când guvernul a reintrodus pâinea albă 8 ani mai târziu, unii au protestat că ar trebui păstrată „pâinea națională”, din motive de sănătate.
Cine trebuie să plătească dacă te-a inundat vecinul. Sfaturi pentru a putea ieși din încurcătură