Cum poti fi sanctionat si amendat daca faci propaganda electorala in ziua votului. MAI ofera detalii

Cum poti fi sanctionat si amendat daca faci propaganda electorala in ziua votului. MAI ofera detalii
📅 2024-11-24

Aproximativ 70% din sancţiunile aplicate au fost însă sub formă de avertisment, scopul fiind de a descuraja încălcarea cadrului legal.

Printre persoanele sancţionate se numără reprezentanţi şi simpatizanţi ai mai multor formaţiuni politice, dar şi candidaţi, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, duminică, într-o conferință de presă.

„Reamintesc că persoana care continuă propaganda electorală după încheierea oficială a campaniei electorale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, considerate spaţiu public, poate fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei”, a mai declarat Dajbog.

Pe parcursul nopţii nu au fost înregistrate incidente cât timp cele 18.968 de secţii de vot organizate la nivel naţional s-au aflat sub protecţia efectivelor MAI, iar în această dimineaţă toate secţiile au fost predate preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de vot cu sigiliile intacte.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Schimbare radicală a vremii în toată țara. Când vine frigul. Unde va fi cel mai frig: ANM a emis prognoza pe două săptămâni

Vremea rea cuprinde România în perioada următoare, spun meteorologii, care anunță temperaturi ce se apropie de  normalele pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, 18 noiembrie - 01 decembrie.

Ce destin ai în funcție de forma palmei. Ce spune chiromanția, arta ghicitului în palmă

Ce destin ai în funcție de forma palmei. Ce spune chiromanția, arta ghicitului în palmă și ce tip de mână ai. 

Leonard Doroftei s-a întors în România și se pregătește să lanseze o nouă afacere. Ce planuri are fostul mare campion?

Leonard Doroftei a revent în România, după 5 ani petrecuți în Canada și este pregătit să revină în afaceri. Fostul mare campion mondial s-a oreintat spre un alt domeniu și a schimbat Ploieștiul natal cu Bucureștiul.

Val de cutremure în România, la mai puțin de două ore diferență. În ce zone a început să tremure pământul

Un cutremur de magnitudine însemnată s-a produs, duminică dimineața, în România. Dar ceea ce a pus în alertă seismologii este faptul că, la mai puțin de două ore de producerea primului seism, pământul s-a cutremurat din nou.

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap, în propriul autoturism. Bărbatul a fost transportat la spital

Descoperire șocantă într-o localitate din Giurgiu. Un polițist de frontieră a fost găsit mort, în autoturismul proprietate personală, cu o plagă împușcată în zona capului. Bărbatul a fost transportat la spital, cu semne vitale.

Cum poți fi sancționat și amendat dacă faci propagandă electorală în ziua votului. MAI oferă detalii

În noaptea dinaintea zilei de votare, polițiștii au fost sesizați cu privire la 306 posibile incidente electorale, iar cele mai multe sesizări au vizat continuarea propagandei electorale.

Concedieri masive la un mare angajator suedez din Pașcani. Oamenii ar urma să plece acasă chiar înainte de Crăciun

Peste 350 de angajați ai unei companii suedeze din Pașcani rămân pe drumuri chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. Firma a transmis deja listele către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul Teritorial de Muncă. Potrivit prese locale, angajaților nu li s-ar fi transmis n...

Metode rapide de relaxare. Le poți practica oriunde și oricând te simți stresat sau obosit

Cum poți să scapi rapid de stres prin câteva metode aflate la îndemâna oricui. Iată despre ce este vorba.

Lipsa de organizare a USR spulberă șansele Elenei Lasconi la prezidențiale

USR se confruntă cu o criză profundă de organizare și mobilizare, iar aceste probleme structurale par să compromită definitiv șansele candidatei partidului, Elena Lasconi, de a accede în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Lipsa unei infrastructuri locale solide și demobilizarea membrilo...

Criza bate la ușă, pensionarii sunt primii vizați. Analistul economic Adrian Negrescu trage un semnal de alarmă

Prognozele specialiștilor pentru anul 2025 sunt unele sumbre! Prețurile sunt în continuă creștere la toate produsele, inclusiv la carburanți sau medicamente, inflația este și ea cea mai mare din UE, iar românii se descurcă din ce în ce mai greu cu banii.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.