CULISELE STATULUI PARALEL. Acuzatii grave: Cum a dat jos Ilie Bolojan toate statuile romanesti din Oradea

CULISELE STATULUI PARALEL. Acuzatii grave: Cum a dat jos Ilie Bolojan toate statuile romanesti din Oradea
📅 2024-12-27

În 2019, primăria condusă de Ilie Bolojan a dat jos statuia destinată fostului domnitor care a unit Moldova, Ardealul și Țara Românească, iar în loc a fost ridicată una a lui Ferdinand I al României.

Monumentul Unirii a întârziat să apară în Oradea o perioadă lungă de timp, însă au fost ridicate în oraș monumente destinate regilor și principilor maghiari.

Senatorul susține că Ilie Bolojan a ridicat mai multe simboluri maghiare în locul celor românești, în perioada în care a condus primăria municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor. Actualul președinte al Senatului și al doilea om în stat a schimbat mai de mult denumirea Podului Primăriei în Podul Sfântul Ladislau, unul dintre cei trei regi ca importanță din istoria Ungariei Mari. Schimbarea din centrul orașului s-a făcut la cererea UDMR.

Statuia REGELUI LADISLAU al Ungariei a fost amplasată în August 2023 în Cetatea Oradea, fără să existe o inaugurare. Jumătate din costuri au fost suportate de Primăria Oradea, iar jumătate de Episcopia maghiară catolică. În 2019, Ilie Bolojan a cerut și primit votul consilierilor PNL pentru finanțarea și ridicarea acestei uriașe statui! Acest important Rege al Ungariei a dat Decretul prin care doar creștinii catolicii puteau deține proprietăți în Transilvania, asta în timp ce românii ortodocși nu puteau să mai dețină terenuri sau păduri.

Sub administrarea lui Ilie Bolojan a fost ridicată și statuia lui RHEDEY LAJOS, guvernator al comitatului BIHOR ce avea trei județe din Vestul României și două județe din estul actualei Ungarii. Înverșunarea lui împotriva românilor a rămas în memoria colectivă și după 200 de ani. Sub conducerea acestui guvernator, românii erau iobagi și erau obligați să muncească gratuit între 4 și 6 zile pe săptămână pentru Biserica Maghiară Catolică sau pentru boierii maghiari.

O altă statuie controversată din Oradea este cea a lui Kálmán Rimanóczy. Etnicul maghiar a fost unul dintre cei mai importanți arhitecți orădeni. Deși a trăit numai 42 de ani, în cariera sa de 20 de ani a avut numeroase comenzi pentru clădiri publice și particulare.

Inscripțiile în latină puse în 2018 pe cetatea Oradea la renovare sunt doar despre GABRIEL BETHLEN. El a fost Marele Principe maghiar al Transilvaniei și cel care a dus o politică împotriva românilor prin care le-a anulat mai multe drepturi fundamentale.

Sub administrația lui Ilie Boljan pe sediul Primăriei Oradea a fost repus Vulturul Ungariei Mari, după 101 ani. Simbolul a fost dat jos în 1919 de către Armata Română, după ce au ocupat Oradea. 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Ce să faci cu cozonacul uscat. Alex Cîrțu, fost concurent „MasterChef”, ne spune cum să preparăm cel mai delicios desert

Foarte mulți români întâmpină o problemă o dată ce trec sărbătorile: rămân cu foarte multă mâncare și nu știu ce să facă cu ea. Cu toate că unele preparate le putem păstra prin congelare, cozonacul uscat ne dă o mare bătaie de cap tuturor. Alex Cîrțu, fost concurent „MasterChef” sezonul 1, vine î...

Incident în Marea Neagră. O navă din „flota fantomă” a Rusiei s-a stricat în larg

Motorul petrolierului Cordelia Moon s-a defectat, joi, 26 decembrie, provocând blocarea completă a traficului pe Strâmtoarea Bosfor din Marea Neagră.

Israelul continuă să avanseze tot mai mult în sudul Libanului, în ciuda acordului de încetare a focului

Armata israeliană a avansat mai adânc în sudul Libanului, în ciuda unui acord de încetare a focului între Israel și Hezbollah, în timp ce frustrarea crește în Liban cu privire la încălcarea acordului.

Ia o pauză de la mesele copioase de Sărbători! Cum se prepară celebra salată Șuba: ai nevoie doar de peşte marinat, legume şi ouă

În perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, salatele sunt o alegere perfectă, mai ales cele cu peşte. Îţi propunem o salată Șuba cu peşte marinat, sfeclă roşie, morcovi, ouă fierte şi maioneză!

CULISELE STATULUI PARALEL. Acuzații grave: Cum a dat jos Ilie Bolojan toate statuile românești din Oradea

Senatorul Andrei Dîrlău face dezvăluiri incendiare despre administrația condusă de Ilie Bolojan la Oradea. Parlamentarul a scris pe pagina de Facebook că mai bine de 5 ani în centrul municipiului Oradea nu a existat niciun monument cu Mihai Viteazul.

Tragedie în sport. Doi navigatori şi-au pierdut viaţa în prestigioasa cursă Sydney-Hobart

Un eveniment cu o istorie uriașă a făcut primele victime din 1998 încoace din cauza condițiilor meteo.

Conflict terminat prost, pentru doi bărbați din Călărași. S-au luat la bătaie cu cuțitele. Ambii au ajuns la spital, și probabil și la poliție, ulterior

Doi bărbați din orașul Călărași au început să discute în contradictoriu, iar de la vorbe s-a trecut la fapte: au scos cuțitele ca să tranșeze problema. Ambii au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, iar, mai mult ca sigur, vor ajunge și la poliție. 

Panică în Râmnicu Vâlcea. Un bărbat care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, dezarmat de jandarmi

Scene șocante în Râmnicu Vâlcea. Jandarmii au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medical.

3 soluții pentru un somn mai bun, pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc, conform unui neurolog

Dificultatea de a adormi, trezirile frecvente în timpul nopții și senzația de oboseală dimineața sunt semne comune ale insomniei. Dacă ai încercat să numeri oi, să citești o carte plictisitoare sau să elimini somnul de după-amiază din rutina ta, nu ești singur.

Culisele Statului Paralel. Ingineria financiară a guvernului de la Budapesta pentru a cumpăra monumente istorice din Transilvania: cum a intrat presa pe fir

Guvernul de la Budapesta desfășoară o amplă operațiune de cumpărare a monumentelor istorice din Transilvania. În marile orașe din Ardeal, guvernul lui Viktor Orban a cumpărat clădirile istorice, unde s-au deschis hoteluri.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.