Capcanele citatelor motivationale. Cum ne pot face mai mult rau decat bine, explicatia unui psiholog

Capcanele citatelor motivationale. Cum ne pot face mai mult rau decat bine, explicatia unui psiholog
📅 2024-10-22

Citatele motivaţionale au devenit un adevărat trend pe Facebook, pe e-mail sau chiar pe pereţii clădirilor, însă dacă ajungem să ne ghidăm viaţa exclusiv după ele, atunci efectele acestora pot fi chiar mai dăunătoare pentru noi decât benefice, este de părere psihologul Andra Tănăsescu.

“Cu toţii avem nevoie câteodată de o bătaie pe umăr, de o încurajare pentru a putea merge mai departe, însă aceste încurajări nu mai vin de la oameni, ci din cuvinte înşiruite care să sune frumos. Mai mult decât atât, citatele motivaţionale pe care le regăsim în special pe Facebook sunt utopice, iar gândul la utopie este primul generator de depresie şi anxietate. Totodată, hilar sau nu, citatele motivaţionale pot crea dependenţă sau chiar să aibă efect de tip boomerang, adică să demotiveze, dacă nu ştim cum să ne raportăm la ele sau ne raportăm la ele mult prea des în detrimentul sfaturilor prietenilor sau ale familiei”, declară, pentru SfatulParintilor, psihologul Andra Tănăsescu.

Iată 3 efecte negative ale citatelor motivaţionale

Scopul principal al citatelor motivaţionale este evident acela de a … motiva, de a energiza, de a ridica moralul etc, pe scurt, obiectivul acestor mesaje este unul pozitiv. Cu toate acestea, există și câteva aspecte mai puțin pozitive ale acestor mesaje cu care ne întâlnim atât de des, 3 efecte negative care ne pot afecta armonia vieţii destul de serios.

Demotivează

“Unul dintre cele mai mari minusuri ale citatelor motivaționale este acela că pot în realitate să demotiveze. Atunci când oferă o imagine de ansamblu prea mare, grandioasă, pot avea ca efect scăderea curajului și a motivației. „Dream big or go home” sau „Dream big or not at all” – pot tăia elanul oricui. Sunt persoane care se pot speria încă de la început de un vis care este mult mai mare față de ce sunt ei pregătiți să înfrunte și astfel renunță încă înainte de a începe. Aceleaşi citate nu vor scoate niciodată în evidenţă că atingerea unui obiectiv foarte înalt are nevoie de de timp, răbdare, muncă, determinare, focus și multe alte lucruri. De multe ori, citatele motivaţionale induc impresia că visele măreţe se pot îndeplini peste noapte”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Cum ar arăta visele, dacă s-ar face un videoclip din ele? Inteligența artificială a oferit răspunsul

Scad credibilitatea

“Atunci când vedem un mesaj venind de la persoane pe care le cunoaștem și știm că în realitate gândesc sau acționează diferit față de ceea ce scriu, efectul acestor citate inspiraționale este de a le scădea credibilitatea. Să luăm de exemplu o persoană care în scris promovează un regim alimentar sănătos. Pentru cei care nu cunosc acea persoană, poate fi inspirațional. Însă, cineva care cunoaște realitatea, să zicem că de fapt mănâncă 2 din 3 mese la fast food, atunci orice efect pozitiv pe care l-ar putea avea se anulează în mintea celui care citește. La fel se poate întâmpla și în alte situații. Își construiesc o imagine pe care ceilalți ajung să o perceapă ca fiind cea adevărată, însă în momentul în care se întâlnesc față în față realizează că stau de vorba cu o persoană total diferită. Aceasta poate acționa ca o piedică în planul personal, în situațiile în care caută să cunoască pe cineva, să formeze relații, cât și în plan profesional. Postarea unor texte care transmit un tip de mesaj ce intră în conflict cu ceea ce este persoana în realitate duce la pierderea încrederii clienților (sau a cititorilor) în serviciile pe care le oferă acea persoană”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Creează „dependență”

“Tot mai multe persoane îşi încep ziua încurajându-se pe ei înşişi cu ajutorul acestor citate motivaţionale, deoarece au ajuns să depindă de ele. Nu este nimic rău în a căuta și a te încărca în interior folosind ceva din exterior, însă atunci când sursa a tot ce facem este ceva din afara noastră, riscăm să pierdem contactul cu noi și cu adevărata noastră esență, cu dorințele noastre. Atunci când motivația și energia vin doar din afară, atunci înseamnă ca depindem de ele pentru a putea funcționa. Ori, dacă găsim și activăm aceste resurse necesare din interiorul nostru, le avem mereu la îndemână și suntem mereu pregătiți pentru a face pașii necesari către țelul nostru”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Cum sa eviti păcălelile cu fondul de rulment și fondul de reparații, dacă stai la bloc

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Cod Rutier 2024. Te amendează poliția dacă rămâi cu mașina în pană?

Pentru a preveni producerea de accidente, oprirea vehiculelor este interzisă în anumite zone. Fie pentru că vizibilitatea este redusă, fie pentru că în acele locuri e un pericol mai mare de a se produce un eveniment rutier.

Bărbat din Olt, reţinut după ce şi-a AGRESAT soţia. Femeia a fost lovită în cap cu pumnii şi picioarele: unde s-a petrecut cumplita scenă

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat soţia. Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele în zona capului.Cumplita scenă s-a petrecut în locuinţa celor doi soţi, a anunțat poliția.

Percheziții la Focșani într-un dosar de înșelăciune de 840.000 de euro. O mare bancă este vizată

Poliția desfășoară percheziții la Focșani, într-un dosar de înșelăciune care a provocat un prejudiciu de 840.000 de euro. Vizată este și o cunoscută bancă de la noi din țară.

Carambol pe Centura București, între Bragadiru și Berceni. Accident cu trei camioane și trei victime

Accident pe șoseaua de centură a Capitalei, între Bragadiru și comuna Berceni. Trei camioane au intrat în coliziune, trei victime, conștiente, fiind în îngrijirea salvatorilor. Traficul este blocat.

România trece la ORA DE IARNĂ în doar câteva zile. Efectele nebănuite ale acestei SCHIMBARI aupra organismului: nu le trece cu vederea!

Încă puțin și românii vor da ceasurile înapoi cu o oră. Totul se va întâmpla în noaptea de 26 spre 27 octombrie, atunci când România va trece la ora de iarnă, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Schimbare ne aduce cea mai lungă zi a anului, duminică, 27 octombrie, care va avea 25 de ore.

Începe procesul care ar putea să o scoată din schemă pe Diana Șoșoacă! Planul pentru a o înlătura de la Senat

În mai puțin de o oră începe procesul care ar putea să o scotă din schemă pe Diana Șoșoacă. Principala rivală a Dianei Șoșoacă, Amalia Bellantoni, a pregătit planul pentru Senat. Totul după ce, inițial, aceasta a contestat-o la CCR și a lăsat-o fără candidatură la prezidențiale. 

Tentativă de lovitură de stat în Ungaria. Americanii au ajutat la dejucarea planului

Tentativă de lovitură de stat dejucată, în Ungaria. Un bărbat, aflat acum în arest, este suspectat „în mod rezonabil” de conspirație împotriva ordinii constituționale. Autoritățile suspectează mai mulți oameni în acest caz.

Brandingul personal, noua armă pentru Cotroceni. Marcel Ciolacu, tot mai multe dezvăluiri despre viața privată

Marcel Ciolacu își continuă cursa pentru Cotroceni cu dezvăluiri din viața personală. Premierul a povestit despre familie, copilărie, mentorul său și a declarat că atunci când va fi președinte sigur nu va fi cel mai iubit dintre pământeni. Campania electorală s-a transformat dintr-o cursă de acți...

Trecem iarna doar cu gaz românesc? Răspunsul lui Sebastian Burduja: informații cruciale pentru românii cu dificultăţi financiare

Ministrul Energiei Sebastian Burduja dă asigurări românilor că stocurile de gaze la acest moment sunt pe „supraplin” şi că nu vor fi probleme în privinţa încălzirii la iarnă. Potrivit demnitarului, România poate trece iarna doar cu gaz românesc, cu câteva excepţii punctuale. „Acoperim cu brio con...

Ce trebuie să faci dacă suferi un atac de panică. Pașii de urmat pentru a stopa această afecțiune

Ce trebuie să faci dacă suferi un atac de panică. Pașii de urmat pentru a stopa această afecțiune.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.