Augustin Zegrean: Nu mai exista alta cale de atac la adresa deciziei CCR. Nici CCR nu-si poate revizui o decizie

Augustin Zegrean: Nu mai exista alta cale de atac la adresa deciziei CCR. Nici CCR nu-si poate revizui o decizie
📅 2025-01-10

"Mă tem că nu mai există altă cale de atac. O revizuire a unei decizii a CCR nu există, legea nu prevede așa ceva, chiar dacă ar dori așa ceva. Nu există altă curte care să judece peste CCR, iar CCR nu face parte din sistemul instanțelor de judecată, este o instituție absolut independentă și autonomă.

În ceea ce privește apelul la instituțiile de justiție europene, cred că se duc degeaba, pentru că nu este treaba CEDO, de exemplu, să judece așa ceva. Acolo se duc oameni ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate, dar trebui să aibă un proces în România, că le-a fost încălcat dreptul de a vota și după ce sunt parcurse toate căile de tac în România abia apoi se pot adresa CEDO. Degeaba se duc acolo dacă nu au trecut


Eu spun ce scrie în lege, în regulamentul CEDO nu există posibilitatea lor să se pronunțe asupra alegerilor prezidențiale dintr-un stat, nu au text.

Nici la Curtea de Justiție a UE nu poți ajunge direct cu o plângere, te poți adresa numai dacă ai un proces cu o instituție a UE. Statul nu este o instituție a UE.

Un cetățean care se judecă în România și are impresia că legea din țară este contrară legislație europene, atunci se poate adresa CJ UE. În acest momentu nu există un proces privind anularea alegerilor, deci nu au niciun motiv. Deci trebuie ca o instanță să se pronunțe în sensul că decizia de anulare a alegerilor a fost abuzivă", a explicat Augustin Zegrean, fost președinte al CCR.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Sfaturi din înțelepciunea budistă. Te vor ajuta să treci mai ușor peste un impas

Sfaturi din înțelepciunea budistă. Te vor ajuta să treci mai ușor peste un impas

Orașul superb din apropiere de Madrid cu locuințe mai ieftine decât în București sau Craiova. O locuință poate fi cumpărată chiar și cu 65.000 de euro

În apropierea Madridului, există un oraș fermecător care oferă o oportunitate rară pentru cei care caută o locuință accesibilă în străinătate. Cu un preț de pornire pentru un apartament de doar 65.000 de euro, acest loc devine o destinație atrăgătoare pentru românii care aspiră la o viață mai bun...

Bărbaţi reţinuţi după ce au BĂTUT un copil de 13 ani, în seara de Revelion. Minorul a ajuns la spital

Doi bărbaţi de 33 și 56 de ani din judeţul Dâmboviţa au fost reţinuţi, joi, sub acuzaţia de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce, în seara de Revelion, au bătut un copil în vârstă de 13 ani. În urma loviturilor primite, copilul a fost transportat la spital. ...

Trenurile din România: învechite și periculoase merg cu o viteză de melc

În România există o linie de tren unde viteza nu depășește câțiva kilometri pe oră. Motivul principal este starea degradată a șinelor. Călătorii sunt avertizați că pot exista riscuri în această zonă. Autoritățile sunt conștiente de problemă, însă soluțiile întârzie să apară.

O familie a rămas fără casă în urma unui incendiu CUMPLIT. Totul s-a făcut scrum, doar câteva icoane au fost salvate

O familie din localitatea Sfântu Gheorghe, comuna Băneasa, Giurgiu, trece prin momente cumplite după ce locuința lor a fost mistuită de flăcări într-un incendiu izbucnit aseară. Casa, împreună cu toate bunurile din interior, a fost distrusă în totalitate.

George Simion: AUR este alături de poporul român! Solicităm reluarea turului II al alegerilor prezidențiale!

Alianța pentru Unirea Românilor este alături de popor! George Simion, împreună cu parlamentarii AUR, au depus astăzi, la Curtea Constituțională, solicitări de revizuire a hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale și reluarea procesului electoral cu cel de-al doilea tur.

Trump pregăteşte o întâlnire cu Putin ca să ”termine” Războiul din Ucraina. Care este planul președintelui ales?

Preşedintele ales american Donald Trump a anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina. Trump a afirmat că ”el (Putin) vrea să ne întâlnim". 

Iohannis a promulgat legea: ce se întâmplă cu ziua de 31 mai. Sunt vizate toate categoriile de persoane, inculsiv adolescenții

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”

Ce alimente trebuie să consumi dacă ai probleme cu glanda tiroidă

Ce alimente trebuie să consumi dacă ai probleme cu glanda tiroidă.

Românii care stau la curte și care au ridicat un gard pot avea probleme cu legea. Ce spune legislația despre înălțimea acestuia

În România, proprietatea privată este însoțită de drepturi și responsabilități, iar una dintre aceste responsabilități se referă la construcțiile din jurul locuinței, cum ar fi gardurile. Deși mulți români aleg să ridice garduri pentru a-și delimita spațiul și a-și proteja intimitatea, există act...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.