Academia Romana nu sustine nicio persoana care face ,,apologia suveranismului, a nationalismului extremist si, cu atat mai grav, a optiunilor filoruse si filoputiniste

Academia Romana nu sustine nicio persoana care face ,,apologia suveranismului, a nationalismului extremist si, cu atat m
📅 2024-11-26

„În contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare care au loc în România şi al ascensiunii unor forţe politice antioccidentale, însoţită de spaimă, dar şi de acuze din partea presei, inclusiv la adresa Academiei Române, conducerea Academiei Române face următoarele precizări: Academia Română respinge hotărât orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui acad. Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor nociv naţionaliste, antieuropene şi anti-NATO”.

Potrivit forului, în nenumărate rânduri, atât preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, cât şi conducerea instituţiei şi întregul corp academic şi-au declarat în mod categoric opţiunile democratice, prooccidentale. Integrarea euroatlantică a României este singura garanţie a păstrării independenţei statului român şi a libertăţilor democratice cucerite cu jertfă în decembrie 1989.

Asocierea pripită a Academiei Române cu ideile suveraniste şi filoruse este răuvoitoare, nedreaptă şi chiar periculoasă. Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric reputat, a afirmat în multiple ocazii că ameninţarea cea mai mare la adresa României a constituit-o întotdeauna în istorie colosul rusesc, cu permanenta sa aspiraţie imperialistă. Poziţia noastră geopolitică, într-o zonă sensibilă, la graniţa de est a democraţiei europene, ameninţată de războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei, impune României o atitudine fermă pro-NATO şi excluderea ideii de neutralitate.

„Instituţia noastră se dezice complet şi cu hotărâre de orice persoană care face, în numele Academiei Române, apologia suveranismului, a naţionalismului extremist şi, cu atât mai grav, a opţiunilor filoruse şi filoputiniste. Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român”.

Academia Română  transmite societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Academia Română nu susține nicio persoană care face „apologia suveranismului, a naţionalismului extremist şi, cu atât mai grav, a opţiunilor filoruse şi filoputiniste”

Academia Română „respinge hotărât orice acuză care se aduce instituţiei şi preşedintelui acad. Ioan-Aurel Pop cu referire la o ipotetică susţinere a ideilor nociv naţionaliste, antieuropene şi anti-NATO”, a declarat Academia Română. De asemenea, instituţia „se dezice complet şi cu hotărâre de ori...

Sarmale mănăstirești cu nucă – o rețetă de post inedită și savuroasă

Sarmalele mănăstirești cu nucă reprezintă o alternativă delicioasă la tradiționalele sarmale cu carne, fiind perfecte pentru perioada Postului Crăciunului. Cu un gust unic și o combinație surprinzătoare de ingrediente, acest preparat este o opțiune excelentă pentru o masă de post bogată și aromată.

Cum să trăiești mai mult și mai sănătos, fără diete și exerciții stricte. Înțelepciunea chinezească

Conform cercetătorilor chinezi, adoptarea unor obiceiuri simple și echilibrate poate fi cheia pentru a îmbătrâni sănătos, fără boli grave. Mai multe studii evidențiază beneficiile unor practici naturale care nu doar promovează longevitatea, ci contribuie la reducerea declinului cognitiv.

Ministrul Finanțelor trage semnalul de alarmă. Economia o ia la vale după primul tur al alegerilor prezidențiale

Adrian Câciu anunță că alegerile prezidențiale au dat peste cap economia României. Dobânzile la care țara noastră se împrumută au crescut, bursa este în picaj, iar investitorii încep să se retragă de teamă că țara va intra într-un derapaj. 

Adelin a avut un DESTIN cumplit la doar 14 ani. A murit după ce tatăl său a evitat un câine și a intrat cu mașina în șanț

Un accident rutier devastator a avut loc recent în județul Dolj, pe DN 56, între localitățile Perișor și Radovan. În urma incidentului, un adolescent de doar 14 ani, pe nume Adelin, și-a pierdut viața, lăsând în urmă o comunitate îndurerată.

Un bărbat și-a tăiat cu maceta unchiul care avea handicap locomotor. De la ce a plecat totul

Un bărbat de 40 de ani din Covasna s-a supărat pe familie, după ce s-a apucat de băut și a început să discute în contradictoriu cu aceștia. Așa că, a trecut la fapte. Și-a înjunghiat unchiul, care are handicap locomotor, dar și pe alt bărbat. Cele două victime au fost transportate la spital pentr...

Înșelătorie pe Facebook. Un bărbat care se dădea drept Elon Musk a reușit să fure 600.000 de dolari de la o femeie

O femeie în vârstă de 74 de ani a rămas fără 250.000 de dolari în urma unei escrocherii online. Victima credea că vorbește cu Elon Musk pe Facebook și a picat în plasa unei scheme cibernetice, transferând o sumă uriașă.

Este legal să folosești și anvelope de vară dar și de iarnă în același timp?

Înlocuirea anvelopelor se poate dovedi o bătaie de cap destul de mare. Pentru că mulți șoferi nu știu când ar trebui montate cele de iarnă sau când trebuie puse cele de vară. Alții, apelează la anvelope all-season, dar despre care specialiștii spun că nu sunt eficiente nici vara, nici iarna.

TU DECIZI! Realitatea PLUS, maraton jurnalistic, de Ziua Națională. EXIT-POLL alegeri parlamentare - ora 21:00

La 106 ani de la Marea Unire, societatea românească este mai destrămată ca niciodată. La o săptămână după ce au resetat clasa politică, românii aleg viitorul parlament. 

Ce spune Adrian Năstase după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu m-a șocat; este un personaj complicat și exagerat“

Fostul premier Adrian Năstase a comentat, în cadrul unei emisiuni televizate, personalitatea și discursul public al lui Călin Georgescu, pe care l-a descris drept „un personaj foarte complicat“. Năstase a fost surprins de evoluția discursului acestuia din ultimii ani, pe care îl consideră exagera...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.