Adrian Mihalcea, antrenorul nou-promovatei Unirea Slobozia, a pus tunurile pe sistemul VAR implementat în Superligă, și asta deoarece, după părerea sa, echipa ialomițeană a fost dezavantajată de mai multe decizii luate de cei din camera VAR.
Cel poreclit „Țăranu” susține că jucătorii au învățat să nu se mai bucure după vreo reușită și din cele opt faze analizate de arbitrajul video, jumătate au fost la limită, iar la trei dintre ele arbitrii au luat decizii în defavoarea elevilor săi.
Tehnicianul Unirii Slobozia lansează un atac vehement la adresa sistemului VAR din primul nostru eșalon, după ce echipa sa ar fi fost privată de mai multe goluri importante în primele 16 etape ale noului sezon. Opt faze au fost judecate împotriva echipei ale la VAR, dintre care 4 au fost la limită, iar la 3 arbitrii ar fi luat decizii total eronate.
Adrian Mihalcea dezvăluie că jucătorii s-au obișnuit deja să nu se mai bucure la goluri și să aștepte validarea reușitelor din camera VAR. Totuși, antrenorul este de părere că, la fazele limită, arbitrii trebuie să aplice spiritul jocului în favoarea atacului și să valideze respectivele reușite.
„Au fost episoade VAR, pe unele le-am înțeles, pe unele nu, nu se impuneau unele decizii. Îmi doresc să mă bucur și eu de o decizie VAR. Au fost opt împotriva noastră, 4 la limită, cu decizie nefavorabilă. La trei nu au avut deloc dreptate arbitrii. A fost o situație delicata la Oțelul, o situație nemaiîntâlnită, mi-ar fi plăcut ca golul să fie acordat. Ne-am învățat să nu ne bucurăm după goluri, asteptăm câteva minute și apoi vedem ce decide VAR.
La noi este și infrastructura care îngreuneaza deciziile VAR, pentru că pâna la urma ei sunt puși să ia decizia corectă. Nu trebuie să fim de acord cu ea. O unghie, o unghie și un sfert, să fie decizie corectă. Genunchiul, mâna, spiritul, bucuria fotbalului este golul, dacă este pe linie, decizia e la mâna ta, trebuie să lași jocul, să lași golurile, asta aduce spectacolul jocului”, a spus Adrian Mihalcea la ProSport Live.
Antrenoul nou-promovatei a analizat sumar evoluția echipei sale și se declară satisfăcut de punctele acumulate de elevii săi până acum, 18 la număr, însă le atrage atenția acestora ca în returul sezonului regulat, dar mai ales în play-out, să fie mult mai precauți și pragmatici pentru a aduna cât mai multe puncte, chiar dacă asta este echivalent cu sacrificarea spectacolului din teren.
„CFR Cluj mi s-a părut cea mai puternică echipă cu care am jucat până acum. A fost singurul meci în care am fost dominați la toate capitolele. Pe FCSB i-am prins între două meciuri europene și am reușit să smulgem un egal. CFR Cluj și FCSB, în revenire, cu un lot, chiar și cu toate accidentările, este valoros, poate merge pe ambele fronturi.
E un traseu ok, ținând cont de conjunctura nefavorabilă, cei mai puțini jucători din istoria jucători, cu bugetul cel mai mic, nu jucăm nici măcar acasă. Avem 18 puncte, cred că suntem bine. Ne gândeam să avem mai multe, dar pentru moment, sunt mulțumit. Numai că, avand în vedere calitatea echipelor, cred că va fi o goană dupa puncte, nu mai conteaza spectacolul. Echipele care vor avea potență financiară, își vor reîmprospăta și loturile, astfel că va fi o luptă dură în play-off, cât și în play-out.
Legat de stadionul nostru, ne lovim de probleme birocratice, la nivelul contestațiilor, licitațiilor. Îmi doresc enorm ca până la finalul campionatului să reușim să ne întoarcem la Slobozia. Pentru noi conteaza enorm acest lucru. Nu avem în spate o mare susține e publicului, nu avem nici istorie, aproape nimic pentru Liga 1. La Slobozia vom avea o medie de peste 4.000 de spectatori. Ceva clar, concret, nu știu la ora asta. Marea problemă este cea a suprafeței de joc. Vestiarele, tribunele, vor fi cosmetizate. Se vor aduce containere pentru sala de conferință”, a mai declarat Adrian Mihalcea la ProSport Live.