Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, a comentat incidentul din prelungirile meciului pierdut cu Farul Constanța, scor 0-1, în runda a 16-a din Superligă, atunci când un copil a pătruns pe teren înaintea fluierului de final, s-a dus glonț la Sebastian Colțescu și arătat acestuia semne obscene.
Tehnicianului nou-promovatei îi pare rău că un astfel de eveniment nedorit a avut loc la un meci în care Unirea Slobozia a fost clubul organizator, însă speră ca oficialii echipei sale să fi învățat din acest lucru, iar pe viitor să fie evitate astfel de gesturi necontrolate.
Adi Mihalcea și-a adus aminte cu această ocazie și de incidentul petrecut cu mulți ani în urmă, pe când era jucător la Dinamo, atunci când „Poștașul”, unul dintre liderii galeriei Universitatea Craiova, a pătruns în teren și i-a aruncat cu un fular în față.
Antrenorul Unirii Slobozia a vorbit în emisiunea ProSport Live despre incidentul din minutele de prelungire ale meciului de pe teren propriu cu Farul Constanța, când un copil a păstruns nestingherit în teren, s-a dus direct la centralul Sebastian Colțescu și i-a arătat acestuia semne obscene. Mihalcea regretă evenimentul și le atrage atenția oficialilor echipei să facă orice pe viitor pentru a preîntâmpina astfel de incidente regretabile.
„Numai în pielea mea să nu fii. Este un gest care nu trebuia să se întâmple. Neatentia stewarzilor, erau o mână de oameni în tribune și ar fi putut interveni. Sper să nu se mai repete. Îmi pare rău că s-a întâmplat la meciul echipei mele. Noi, ca și club, ca organizare, trebuie să învățam din astfel de probleme. S-a făcut o anchetă internă, s-au luat măsuri, am înțeles că au primit părinții copilului o amendă din partea Poliției sau a Jandarmeriei.
E un fapt consumat, nu e deloc plăcut, să învățam din el, trebuie să ajungem la nivelul organizatoric de a nu avea astfel de cazuri, sau mult mai grave. Așa am avut și eu cu „Postașul”, de la Craiova. Nu m-am mai întâlnit de atunci cu el. Eu îmi cer scuzele mele pentru gestul acestui copil, pentru repercursiuni, care totuși nu au fost foarte grave”, a declarat Adrian Mihalcea la ProSport Live.
Tehncianul nou-promovatei a dezvăluit lucruri interesante despre fundașul-golgheter Dmytro Pospelov, autor a cinci goluri în acest sezon. Mihalcea a povestit cum a reușit să-l aducă la echipă pe stoperul ucrainean, cine i-a dat informații despre el, și când își încheie fotbalistul contractul cu Unirea.
Pe de altă parte, Adi Mihalcea a vorbit în termeni elogioși și la adresa lui Andrei Dorobanțu, fundașul dreapta în vârstă de 20 de ani care a impresionat în meciurile jucate în această stagiune.
„Am avut noroc cu ce se întâmplă în Ucraina, nu ar fi venit în alte condiții. Am profitat că mulți dintre jucătorii de acolo au dorit să plece. Mi-a fost propus de un impresar acum un an și jumătate, l-am urmărit, am luat informații despre el de la un prieten din zona Moldovei. Am reușit din fericire să îl aducem.
A făcut un sezon excelent anul trecut, e un jucător care se ridica la nivelul Superligii. Are o constanță, liniște, atitudine, mie îmi dă siguranță. Clar, mă interesează până în vară ce se întâmplă cu el. Apoi are contract până la finalul sezonului, el va decide, are familie, o vârstă și o experiență care îl va ajuta să rămână la acest nivel.
Dorobanțu este un copil crescut de Unirea, el l-am promovat în mandatul trecut, în 2021, în liga a doua. Este un fundaș dreapta, dar cum noi aveam nevoie de under, a jucat ca mijlocaș. Are un potențial mare de creștere, dar nu trebuie să îl expunem în totalitate, pentru el poate claca. Are ceea ce îi trebuie pentru a face performanță la Liga 1. Este convocat din nou la naționala U-20, m-aș bucura sa fie un produs pe piața din Liga 1”, a mai spus Adrian Mihalcea la ProSport Live.