Patronul de la Rapid și Genoa, Dan Șucu, 61 de ani, a povestit cum a ajuns să intre în lumea afacerilor, în 1993. Totul a început după ce a vândut o casă primită moșternire de la părinți, pe care a luat 55.000 de dolari.
În urmă cu 31 de ani, Dan Șucu pleca în Franța la un târg de mobilă, cu doar 1.000 de dolari în buzunar. Când s-a întors, a vândut casa primită moștenire și așa a început să facă bani.
În 2011, Dan Șucu povestea într-un interviu cum a intrat în lumea afacerilor și cum o casă primită de la părinți, pe care a luat 55.000 de euro, a avut un rol cheie.
„Era primul târg de mobilă unde mă duceam. Îmi pusesem costumul cel bun și am încercat să cheltuiesc cât mai cumpătat cei 1.000 de dolari pe care îi aveam la mine – am mers cu autobuzul până la hotel și, în mod evident, am ales cel mai ieftin hotel.
Nu mai văzusem în România canapele cu piele și mi-au plăcut foarte mult. La fel și ideea de mobilier de birou specializat. Vă mai amintiți cum arătau birourile la începutul anilor ’90?. Aveam o casă moștenită de la părinți în centrul Bucureștiului. Am vândut-o unor traficanți de țigări pe 55.000 de dolari. Mi-au dat banii pe loc și așa am reușit să fac primul import de mobilă”, povestea Dan Șucu, în 2011, pentru Business Magazin.
Prima comandă făcută de patronul de la Rapid și Genoa l-a costat 25.000 de dolari. A fost un camion pe care l-a vândut în două luni. Următorul camion de mobilă s-a vândut într-o lună, iar în decembrie, la șase luni de la deschiderea firmei, afaceristul vindea deja cinci camioane de mobilă pe lună.
„Explodasem. În acel moment, mobila se vindea ca pastă de dinți. Am devenit obsedat de client și de nevoile lui, pentru că mi-am dat seama că înțelegerea clientului este cea mai mare și mai importantă luptă. Orice firmă este o promisiune, iar clienții intră în magazin aduși de acea promisiune și trebuie să plece având confirmarea că a fost îndeplinită”, mai spunea omul de afaceri, pentru sursa citată anterior.
Dan Șucu a devenit noul patron al clubului italian Genoa, după ce a intrat în posesia a 77% din acțiunile echipei, care l-au costat 40 de milioane de euro.